Romain Dauriac nu vrea să divorţeze de Scarlett Johansson. Iată-i mesajul!

10 martie, 2017
Tom Ford Presents His Autumn/Winter 2015 Womenswear Collection At Milk Studios In Los Angeles   Red Carpet jpeg

Zilele trecute, ni s-a confirmat faptul că actriţa în vârstă 32 de ani a intentat actele de divorţ, dorind ca mariajul cu francezul Romain Dauriac să se încheie după mai puţin de trei ani.

Scarlett şi Romain s-au separat la mai puţin de trei ani de când s-au căsătorit

Acum aflăm că decizia de a divorţa îi aparţine în totalitate actriţei, căci încă-soţul ei doreşte să mai dea o şansă relaţiei lor. Romain a acordat un interviu revistei ”People”, în care a rugat-o, indirect, pe actriţă să se gândească la binele fiicei lor.

”Este, într-adevăr, un fapt nefericit, mai ales pentru fiica noastră, că Scarlett a intentat divorţ şi că a făcut totul public. Aş implora-o să-şi retragă depoziţia, chit că ar fi foarte stânjenitor pentru mine, şi să ne-ntoarcem la negocieri. Suntem părinţii unei fetiţe adorabile şi vom continua să fim mulţi ani de acum încolo.”, a declarat acesta pentru publicaţia amintită anterior.

Amintim că, marţi, Scarlett a depus actele de divorţ. Totuşi, zvonuri că vor divorţa au apărut încă din luna ianuarie a acestui an. Însă, cum la o zi la apariţia acestor zvonuri au apărut împreună, toţi am crezut că sunt false.

foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg