Sanda Ladoşi l-a comemorat pe îndrăgitul actor Bogdan Stanoevici, la 6 luni de la deces: ”Avea ceva angelic în vorba lui, în faptele lui, de aceea cred că Dumnezeu l-a ales”

14 iulie, 2021
1 bogdan stanoevici jpg jpeg

Bogdan Stanoevici s-a stins tragic în urmă cu 6 luni, după o îndelungă suferinţă pe patul de spital. Actorul trecuse prin COVID, însă infectarea cu o bacterie periculoasă, pe fondul deprimării imunitare, l-a costat viaţa.

Simpaticul Marius Cristescu din ”Fructul oprit” era un coronasceptic, refuzând să stea departe de oamenii săi dragi. La parastasul său de 6 luni a fost înconjurat tot de oamenii săi dragi, printre care şi Sanda Ladoşi, cunoscuta interpretă. Ea a participat la slujbă, iar apoi a scris câteva gânduri legate de Bogdan Stanoevici, pe pagina sa de Facebook.

”Am cunoscut odată un om. Aparent un suflet zburător dar în esenţă unul fără egal.Intre noi s-a legat o comunicare doar din priviri. Am reuşit împreună să atingem realizări ceea ce nici noi nu credeam că suntem în stare. Dacă dau timpul înapoi văd mâna lui Dumnezeu. Într-un timp scurt s-au petrecut împliniri mari. Sunt un om fericit că am avut şansa să fiu alături de el şi să creem împreună. Blând, cald, impecabil orator, iubitor de oameni,aproape princiar prin atitudine, veşnic cu zâmbetul pe buze chiar dacă viaţa dădea cu el de pământ.Mereu acolo dacă aveai întrebări, probleme şi ca prin minune, dacă stătea în puterea lui le rezolva. Avea ceva angelic in vorba lui in faptele lui de aceea cred ca Dumnezeu l-a ales... Regret profund că nu a fost auzit, că lumea nu a înţeles deşi mesajul era foarte clar. Timpul va dovedi că mare dreptate a avut dar că lumea este prea speriată şi oarbă. De şase luni nu mai este cu noi dar încă vorbele sale îmi vibrează în suflet şi greu inteleg retragerea lui. Dumnezeu să te odihnească Bogdan, acolo unde eşti, poate lumea e mai blândă, mai înţelegătoare, acolo poate ai găsit în sfârşit liniştea ce prea puţin ţi-a fost dată pe pământ. Sa ştii ca lumea nu te-a uitat. Lumea te iubeşte, noi te iubim şi ne gândim cu dor la tine. Zbor lin în eternitate Bogdan Stanoevici! Să nu ne uiti!”, a scris emoţionant Sanda Ladoşi.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg