Sandra Izbaşa, strălucitoare la aniversarea clubului Steaua

8 iunie, 2017
ANIVERSARE 70 ANI CSA STEAUA BUCURESTI (6 06 2017) jpeg

Fosta gimnastă Sandra Izbaşa, în vârstă de 26 de ani, a arătat de minune la un eveniment care a avut loc marţi, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, şi care a reunit numeroase nume mari din sportul românesc. Aşadar, la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Clubului Steaua, au fost invitate nume care au făcut istorie în sport, iar Sandra s-a numărat printre cei omagiaţi.

Sandra Izbaşa

"Mă simt onorată pentru că am reuşit să aduc rezultate deosebite pentru Clubul Steaua. Mă bucur că am început gimnastica la aici, datorita părinţilor mei, şi îmi doresc în continuare ca viitorii sportivi să aducă rezultate frumoase pentru club. 70 de ani de performanţe deosebite. La mulţi ani, Steaua!", a scris Sandra pe pagina ei de Facebook, cu această ocazie.

La aniversarea clubului Steaua

Alături de ceilalţi sportivi premiaţi

Pentru evenimentul de marţi, Sandra a ales o ţinută foarte şic, cu cămaşă albă şi pantaloni trei sferturi, la care a asortat o pereche de pantofi roz, foarte cool.

Printre sportivii premiaţi în această gală s-au aflat nume de legendă ale clubului Steaua precum Marian Drăgulescu, Laura Badea, Anghel Iordănescu, Adrian Bumbescu, Marius Lăcătuş si mulţi alţii.

Foto: Hepta, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg