Soţul Elei Crăciun are coronavirus. Vedeta a intrat în izolare

20 noiembrie, 2020
1 ela jpg jpeg

Ela Crăciun se află în izolare la domiciliu pentru 14 zile, asta după ce soţul ei a fost confirmat cu COVID-19. Vedeta şi copiii ei au făcut, la rândul lor, testul, şi, deşi acesta a ieşit negativ, vor trebui să rămână acasă până la începutul lunii decembrie.

Soţul Elei a fost depistat pozitiv la un test periodic pe care îl face la locul de muncă, fără a avea niciun simptom specific bolii. Aşa cum prevăd regulile în acest caz, a intrat în izolare la domiciliu, la fel ca şi cei cu care locuieşte în aceeaşi casă.

„Am primit vestea zilele trecute pe când era la serviciu. Ei se testează periodic pentru a afla dacă au luat virusul, chiar fără a avea niciun simptom. Prin urmare, am intrat cu toţii în izolare pentru două săptămâni. Eu m-am testat şi rezultatul a fost din nou negativ, deşi am simptome de răceală de mai bine de o lună de care nu reuşesc să scap. Copiii sunt şi ei cu rezultat negativ şi nu au niciun simptom. Mă bucur totuşi că nu am fost weekend-ul trecut în vizită la părinţii noştri şi că nu i-am pus în pericol”, declară Ela Crăciun.

Vedeta şi-a adaptat programul astfel încât să poată îndeplini toate sarcinile din agendă de acasă, în măsura în care este posibil.

„Voi filma următoarele emisiuni cu telefonul, aşa cum am făcut şi în primăvară când eram în lockdown. Fiica mea, Alesia, oricum face şcoala online de câteva luni şi suntem deja obişnuiţi. Mai greu este că nu vom mai putea ieşi la aer alături de ei, să ne bucurăm de soare şi de plimbări ca până acum. Alesia e însă cea mai fericită pentru că poate sta acum toată ziua alături de ambii părinţi”, adaugă vedeta.

Săptămânile trecute Ela Crăciun a avut parte de simptome alarmante care au convins-o să meargă de urgenţă la o clinică pentru a face testul COVID-19. Vedeta TV avea dureri de cap puternice, dureri musculare şi cu o stare de oboseală accentuată. “Eram la masaj şi deodată m-a lovit o durere de cap puternică şi un ţiuit în urechi. Abia m-am putut ţine pe picioare atunci când m-am ridicat. Am ajuns acasă şi am anulat tot ce aveam de făcut pentru acea zi. Am sperat că simptomele vor trece şi că, de a doua zi, voi relua ce aveam de făcut. Durerea de cap a continuat însă, şi a apărut şi o durere în gât şi o stare generală de oboseală. Mă dureau ochii, simţeam că ard, dar nu aveam febră. Ba mi-era frig, ba mi-era cald, declara ea atunci.

Ela a mers atunci la o clinică şi a făcut testul, care a ieşit negativ.

“Spaima prin care am trecut îmi reaminteşte cât de important este să avem grijă de noi şi să nu ne jucăm cu sănătatea noastră. Dincolo de orice auzim şi citim în jur, indiferent care este situaţia, trebuie să ne preţuim organismul şi să ne protejăm sănătatea. Boala, indiferent care este ea, îi afectează pe cei dragi, ne poate da sechele pe toată viaţa. Aveţi grijă de voi! Vom trece peste această perioadă dificilă şi important este rămânem sănătoşi, uniţi şi bucuroşi unii de alţii”.

“Simptomele de răceală nu au încetat însă de atunci, chiar dacă am făcut din nou testul zilele trecute şi a ieşit din nou negativ. În mod cert este o răceală de sezon, dar una puternică şi nu trece aşa uşor”, încheie vedeta.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg