Speak are o nouă relaţie. Iată ce a declarat despre noua lui iubită!

24 octombrie, 2017
speak stefania png

N-au vrut să recunoască de la început, dar iată că acum nu se mai ascund! Speak s-a prezentat la un eveniment oficial de mână cu noua lui iubită, Ştefania!

Speak şi noua lui iubită, Ştefania

După despărţirea de Adelina Pestriţu, Speak s-a bucurat o perioadă de burlăcie. Acum câteva luni, însă, cântăreţul s-a apropiat de Ştefania, cea care îi era prietenă şi care a apărut, în calitate de dansatoare, în videoclipul piesei ”Libelula”.

Acum îi e colegă de scenă!

Lucrurile au evoluat destul de normal între cei doi, mai ales că-şi petreceau mai tot timpul împreună. De altfel, aşa s-a născut şi vlogul Ştefaniei, dansatoarea fiind inspirată de cel al lui Speak. Ba mai mult, într-una din plimbările lor lungi în maşină, Speak a descoperit că prietena lui are calităţi vocale care merită a fi exploatate, motiv pentru care astăzi Ştefania îi e colegă de scenă, interpretând noua ei piesă ”Drinking about you”.

Aşadar, acum că au apărut împreună în public, în calitate de public, cei doi nu-şi mai ascund sentimentele. ”Da, suntem împreună. Nu ne-am ascuns cu nimic, doar că nu poţi să-ţi asumi nişte lucruri fără să fii sigur. Oamenii vor să afle tot mai multe lucruri din casă de la tine, dar nu este sănătos. Pentru ei, da, e sănătos, dar nu şi pentru noi. Dacă mă întrebi, nu ştiu când a pornit, pur şi simplu s-a întâmplat”, a fost declaraţia cântăreţului vizavi de relaţia lui cu Ştefania aka Libelula.

Iată o galerie foto cu noua iubită a lui Speak!



Recente pe Ok! Magazine

Shakira, GettyImages (4) jpg
Demi Moore la Met Gala 2024, GettyImages (7) jpg
Keith Urban și Nicole Kidman, GettyImages (3) jpg
Jennifer Lopez, Met Gala, GettyImages (2) jpg
FotoJet Met 2024 jpg
George Ivașcu    FOTO PRO TV (1) jpg
Vedete care sărbătoresc Paștele ortodox jpg
FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg