Spice Girls au anunţat că se vor reuni. Vezi în ce condiţii!

8 iulie, 2016
spice girls atunci jpeg

Spice Girls, în formulă completă

Se vorbeşte de ceva timp despre o revenire pe scenă a celor cinci fete care făceau odată furori în muzica pop. Odată, adică acum circa 20 de ani.

Dacă Victoria Beckham s-a arătat mai mereu neinteresată de orice reuniune, celelalte patru fete n-au exclus niciodată aşa ceva.

Ei bine, iată că planul măreţ al lui Melanie Brown începe să devină realitate anul acesta, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea hitului lor, Wannabe.

O realitate în trei, căci două dintre fostele fete picante, Victoria 'Posh Spice' Beckham şi Mel 'Sporty Spice' C, au refuzat să participe la orice idee de reuniune.

Fără să precizeze când va avea loc show-ul aniversar, Geri Horner, Emma Bunton şi Mel B au postat un clip de 40 de secunde pe YouTube, în care au anunţat marea veste.

Mai mult, cele trei fete vor schimba şi numele trupei, din Spice Girls în GEM – un acronim al prenumelor lor.

Trupa Spice Girls s-a format în 1994 şi a devenit una dintre cele mai populare formaţii britanice după Beatles, odată cu piesa lor de debut, Wannabe (1996).

Cel mai recent, cele cinci fete au cântat în formulă completă la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Londra, din 2012.

Mel B, Geri şi Emma



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg