Starul din ”Dallas” s-a transformat complet. Cum arată în prezent Patrick Duffy?

26 martie, 2018
bobby dallas jpeg

Au trecut mai bine de 25 de ani de când s-au încheiat filmările serialului „Dallas”, însă fanii n-au uitat niciodată personajele mult îndrăgite. Pe unele dintre ele am avut plăcerea să le vedem în alte producţii, altele au dispărut pur şi simplu de la Hollywood. Patrick Duffy e unul dintre aceia pe care îi vedem foarte rar în public.

Distribuţia serialului ”Dallas”

Ei bine, dacă vă întrebaţi cum arată în prezent, aflaţi că actorul a ajuns la 69 de ani şi e complet diferit faţă de vremurile în care apărea pe micile ecrane. Actorul american a apărut într-un show din Germania, alături de actorul David Hasselhoff, în weekendul care a trecut, dându-ne ocazia de a-l revedea.

Aşa arăta când îî dădea viaţă lui Bobby Ewing

Patrick (69) are acum părul grizonant, destul de lung, purtându-l într-un „ponytail”. Look-ul său e îmbătrânit şi complet schimbat, evident, faţă de cel pe care îl afişa în anii `80 în serialul de succes ”Dallas”. Nu o spunem cu răutate, în fond au trecut mai bine de 30 de ani de când l-am văzut în rolul lui Bobby Ewing. Ne bucurăm să aflăm că este sănătos şi se bucură de o viaţă tihnită.

Aşa arată acum Patrick. Alături de Hoff

Prezent versus trecut

Alături de Linda Gray aka Sue Ellen

Amintim că Duffy a fost căsătorit cu Carlyn Rosser, o balerină celebră, timp de 41 de ani. Divorţul lor s-a pronunţat în 2017. Împreună au doi băieţi, pe Padraic şi pe Conor, şi patru nepoţi.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg