Staruri care n-au ajuns niciodată la altar

3 februarie, 2017
asta jpeg

Nu toată lumea visează să poarte rochia de mireasă sau să devină om serios, la casa lui. De fapt, există destul de multe vedete care n-au purtat niciodată o verighetă şi nici nu plănuiesc să ajungă prea curând la altar.  

Leonardo Di Caprio

image

Ştim, are numai 42 de ani, mai are timp să “copilărească” până-şi pune pirostriile şi devine om însurat. Până atunci (dacă se va întâmpla vreodată minunea de a-l vedea pe actorul din Titanic îndreptându-se spre altar), Leo face un casting minuţios pentru femeia perfectă care merită să-i stea alături. Dar printre toţi îngeraşii aceia de la Victoria’s Secret, cu care se întâlneşte el, nu s-o nimeri oare niciunul care să aibă stofă de soţie? Se pare că încă nu!

Jon Hamm

image

Alt burlac veritabil! “Don Draper” s-a despărţit de Jennifer Westfeldt, iubita pe care a avut-o timp de 16 ani, pentru că Jon Hamm (45) n-avea de gând să cedeze presiunilor familiei şi chiar le partenerei de a deveni bărbat însurat. Sau, mă rog, ea l-a părăsit pe el pentru că se săturase să aştepte în zadar inelul de logodnă şi cererea în căsătorie. Totuşi, circulă zvonuri legate de reînchegarea relaţiei între cei doi actori. Hmm, se aud oare şi ceva clopote de nuntă?...

Mary Louise Parker

image

Nu numai bărbaţii se feresc să ajungă la altar. Există şi femei care pot trăi cât se poate de fericite fără să aibă verighetă pe inelar. Mary Louise Parker este una dintre vedetele care nu ţine morţiş să poarte rochia de mireasă. Ea a avut relaţii de lungă durată şi are şi doi copii (pe fiul biologic William şi fiica adoptivă Caroline), însă nu a devenit niciodată doamna X-ulescu. Şi asta de bunăvoie şi nesilită de nimeni.

Tyra Banks

image

Până să ajungă să fie fericită într-o relaţie stabilă, cu Erik Asla, fostul topmodel de 43 de ani s-a iubit cu diverse staruri de top. Însă nici acum, când este mămică – a cunoscut maternitatea via o mamă purtătoare – nu dă semne că îşi doreşte să facă nunta. Pereche modern, ce credeaţi?!

Oprah Winfrey

image

Cea mai cunoscută moderatoare tv şi-a cunoscut sufletul-pereche în 1986. Iar în 1992, Oprah şi Stedman Graham chiar se logodiseră, având bineînţeles intenţia de a se căsători. Însă cei doi nu au făcut nici până-n ziua de azi pasul cel mare.

Al Pacino

image

Legendarul actor a avut iubite faimoase şi frumoase, printre care s-au numărat Diane Keaton, Penelope Ann Miller, Tuesday Weld şi Beverly D’Angelo, însă nu s-a pus niciodată într-un genunchi pentru a-şi cere iubita de soţie. Iar, la 77 de ani cât are acum, nici nu ştim dacă mai e recomandat să facă asemenea acrobaţii…

Hugh Grant

image

Eroul filmelor romantice n-are nicio problemă să ajungă la altar alături de aleasa lui, atunci când scenariul o cere. În viaţa de zi cu zi, însă, actorul de 56 de ani, care are trei copii, spune că nu crede în căsătorie şi, drept urmare, nici nu planifică să o experimenteze în viitorul apropiat.

Winona Ryder

image

Vedeta de 45 de ani a fost partenera lui Johnny Depp în urmă cu câţiva ani buni şi cei doi actori făceau împreună o pereche minunată, dar, după ce idila lor s-a încheiat, Winonei nu i-a mai trebuit relaţii care să dureze o viaţă întreagă şi eventual să fie şi legalizate. Adevărul e că, odată ce l-ai scăpat printre degete pe Depp…



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg