Suferinţa unei „neveste disperate“. Marcia Cross şi diagnosticul care i-a schimbat viaţa

31 martie, 2020
1 gettyimages 107835284 jpg jpeg

În peliculele în care am văzut-o jucând, actriţa de 57 de ani a intrat în pielea unor femei puternice, stăpâne pe destinul lor.

Niciunul dintre aceste personaje nu a afişat, însă, tăria cu care se poate lăuda adevărata Marcia. În urmă cu trei ani, în noiembrie 2017, vedeta din serialul „Neveste disperate“ primea un diagnostic crunt: suferă de cancer anal. O boală şi o luptă în urma căreia actriţa a ieşit învingătoare, în 2018, atunci când cancerul a intrat în remisie, lucru care a făcut-o pe aceasta să declare următoarele: „Cum asta nu m-a omorât, am considerat că este unul dintre cele mai mari cadouri pe care mi le-a făcut viaţa“.

Este de apreciat forţa interioară a roşcatei, cu atât mai mult cu cât nu a fost chiar străină de tot ce înseamnă crunta afecţiune. Cel care îi este soţ de circa 13 ani, brokerul Tom Mahoney, în vârstă de 61 de ani, cu care actriţa are două gemene de 12 ani, Eden şi Savannah, a fost diagnosticat, la rândul lui, cu cancer la gât, în 2009. Din fericire, Tom este astăzi vindecat complet. Mai mult, înainte de acest mariaj, Marcia a avut o relaţie îndelungată cu actorul Richard Jordan, care a decedat în urma unei tumori pe creier, în 1993. Marcia nu este străină, aşadar, de suferinţă.

2 gettyimages 109032965 jpg jpeg

În lunile dinaintea primirii diagnosticului, Marcia se simţea bine şi nu acuza niciun simptom care să sugereze că ar fi ceva în neregulă. „Nu aveam hemoroizi, nu am sesizat vreo sângerare, nimic“, mărturiseşte actriţa într-un interviu exclusiv pentru revista „People“. Semnalul de alarmă a fost tras de doctorul ei ginecolog, la o examinare anuală care a avut loc în luna octombrie 2017. „Mi-a spus că nu-i place cum se simte ceva, dar nu am băgat în seamă asta. Mai mult, imediat după ce am ieşit din cabinet am început să-mi verific mailurile. Nu eram preocupată deloc. Nici într-un milion de ani nu mă gândeam că ceva este în neregulă.“ Câteva săptămâni mai târziu, după două biopsii, doctorii i-au confirmat diagnosticul de cancer anal şi, cu puţin timp înainte de Crăciun, Marcia a început o perioadă de şase săptămâni de chimioterapie şi radiaţii.

„Nu mi-a fost recomandată operaţia, lucru care mi s-a părut o enormă uşurare. Vrei să-ţi păstrezi muşchii sfincterului cât mai mult posibil!“, recunoaşte actriţa. Din fericire, după un chin şi o angoasă de trei luni, Cross a primit vestea că a fost vindecată. „Când am aflat asta, soţul meu a început să plângă. Ne-am privit trecând prin cele mai grele momente imaginabile, dar el nu mi-a arătat niciodată îngrijorarea lui, aşa că să-l văd plângând m-a emoţionat teribil.“ Astăzi, la mai mult de un an de la primirea veştii că s-a vindecat complet, actriţa s-a înrolat într-o misiune importantă: aceea de a-i ajuta şi pe alţii, prin încurajarea controlului periodic şi conştientizarea unui diagnostic care nu trebuie să fie ruşinos.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg