Terminalul este podiumul lor de modă! Staruri care călătoresc în mare stil

17 aprilie, 2018
FotoJet (18) jpeg

Nu pun accentul atât pe confort, cât mai ales pe ţinute lejere, dar neapărat chic. Aceste vedete ştiu bine că vor fi întâmpinate de paparazzi la aeroport şi, drept urmare, se pregătesc pentru a le oferi acestora un spectacol pe cinste, etalând outfit-uri care să le pună în valoare.

Kendall Jenner

image

La ce ţinute extravagante poartă pe podium, faimosul model alege numai outfit-uri cuminţele pentru călătoriile pe care le face datorită meseriei sale. Totuşi nu renunţă la pantofii cu toc sau la câte un accesoriu deosebit care să vorbească clar şi răspicat despre gusturile ei fashion atât de sofisticate. Astfel, Kendall nu se abate de la hainele chic, care fac parte din garderoba unuia dintre cele mai mari modele din lume, nici măcar atunci când se grăbeşte spre o nouă destinaţie.

Rihanna

image

De când a luat câteva kilograme bune în plus, diva se înfofoleşte din cap până-n picioare chit că se află pe scenă, pe covorul roşu sau în drum spre altă destinaţie. Însă cântăreaţa nu renunţă la stilul ei aparte nici la o greutate mărită. Coafată şi purtând ţinute casual, dar nişte piese statement oricum, RiRi face senzaţie atunci când îşi face apariţia la Plecări sau Sosiri, în aeroport.

Kate Hudson

image

Mămică a doi băieţi, actriţa trebuie să fie cât mai practică atunci când îşi propune să facă ceva, însă, chiar şi când urmează să plece în deplasări, nu uită să se uite în oglindă înainte de-a pleca de acasă. Dovada acestui fapt sunt fotografiile realizate de paparazzi la aeroport. Kate apelează la haine comode, dar, în acelaşi timp, alege un ruj roşu sau un maiou sexy pentru a-şi dezvălui personalitatea. Bineînţeles că cea de-a treia sarcină a vedetei îi modifică puţin garderoba lui Hudson, dar sunt sigură, nu în mod negativ, pentru că am încredere în Kate că va găsi moduri absolut înduioşătoare pentru a-şi etala burtica de gravidă.

Heidi Klum

image

Top modelul de 44 de ani e cât se poate de cool! Se îmbracă ca o adolescentă care ştie cum să pună preţ pe ţinute de vis, dar şi să combine fericit piesele vestimentare alese cu accesorii pe măsură. Şi, după cum vedem cu toţii, chiar şi arată ca o adolescentă care se simte bine în pielea ei şi le zâmbeşte fotografilor mai ceva ca pe podiumul de modă.

Gwen Stefani

image

Are ea trei băieţi după care fuge probabil prin tot aeroportul, însă celebra mămică este un spectacol în sine chiar şi atunci când se pregăteşte să decoleze cu avionul. Cântăreaţa adoptă şi ea ţinute mai lejere pentru zborul pe care urmează să-l facă, însă nu uită să-şi aplice rujul roşu, care a devenit o adevărată emblemă pentru ea, şi să combine piesele vestimentare într-un stil cu totul aparte, care i se potriveşte ei de minune.

Blake Lively

image

Fie că nu vrea să fie deranjată de blitz-urile paparazzilor, fie că pozează ca pe podium, actriţa nu face rabat de la eleganţa care o caracterizează de obicei. La fel de bine, nu alege tenişi sau încălţări comode nici măcar pentru drumurile îndelungate pe care le are de făcut. Puţin toc nu strică, după cum nici o pălărioară sau un zâmbet cuceritor nu sunt lăsate acasă.

Rosie Huntington-Whiteley

image

Toată lumea e la bord? Pentru că avionul pleacă în curând de pe pistă şi rataţi asemenea privelişte minunată! Da, da, top modelul internaţional pare că pilotează chiar ea aeronava, atâta respect impune în ţinuta aleasă cu atâta consideraţie pentru importanţa deplasării ei. Totuşi ea nu este decât un călător - de preţ, ce e drept, dar numai un călător - care atrage, însă, toate privirile asupra ei.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg