Toată lumea o ştie pe Jane Fonda acum, dar uite cât de frumoasă era în tinereţe, fără operaţii estetice!

13 septembrie, 2017
"Youth" Photocall   The 68th Annual Cannes Film Festival jpeg

Are aproape 80 de ani, căci va scimba prefixul spre sfârşitul acestui an, şi este una dintre cele mai prezentabile şi apreciate actriţe de la Hollywood, cu o carieră impresionantă şi un look atent studiat. Este cu adevărat o femeie furmoasă şi se menţine în forma în ciuda trecerii anilor care au lăsat ceva amprente pe chipul şi trupul său.

image

Recent, a apărut la Festivalul de film de la Veneţia îmbrăcată într-o bluză transparentă şi pantaloni albi, vestimentaţie care i-a lăsat mască pe toţi cei prezenţi la eveniment. Ştie cum să facă ca oamenii să întoarcă capul după ea chiar şi la o vârstă înaintată, ba mai mult, cred că ar putea îmbrăca cu succes chiar şi astăzi  sumarul costum din "Barbarella", cu care a înne­bunit o planetă, în 1968.

A apelat la operaţii estetice ca să arate aşa la aproape 80 de ani.

Şi dacă acum arată exemplar, staţi să vedeţi ce frumuseţe răpitoare era Jane acum mai bine de jumătate de secol, pe la vreo 20 de ani! Atunci dădea un nou sens termenul de sex-simbol, căci fura inimile bărbaţilor cu doar o privire. Desigur, este de înţeles succesul său răsunător pentru că, pe lângă faptul că avea o avere colosală datorită părinţilor săi, se mândrea şi cu nişte trăsături care dădeau pe spate orice bărbat.

Pe la 20 şi ceva de ani era o tânără foarte frumoasă şi fără operaţii estetice.

Părul lung, blond şi bogat, ochii mari, buzele pline, zâmbetul fermecător şi trupul tras prin inel, toate acestea au ajutat-o enorm în carieră. Cu timpul a încercat din răsputeri să-şi menţină silueta de invidiat şi ca multe alte actriţe, chiar a devenit bulimică şi a apelat la o mulţime de intervenţii chirurgicale, ori ajustări precum liftinguri, liposucţie, silicoane sau injecţii cu botox şi colagen, toate de frica îmbătrânirii. Să vedem, aşadar, cât de frumoasă era actriţa înainte de a se lăsa pe mâna medicilor esteticieni!



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg