Tom Cruise, rănit pe platourile de filmare. Ce a păţit actorul şi cum se simte acum!

14 august, 2017
simeon stalpnicul png

El este unul dintre cei mai tari actori, iar munca pe platourile de filmare nu exclude şi accidentări, mai ales că vorbim de un scenariu al unui film de acţiune. Iar Cruise, ca şi Daniel Craig sau mulţi alţii, s-a rănit şi el în timpul filmărilor. Actorul s-a lovit de o clădire în timpul unei cascadorii pentru noul său film, "Misiune Imposibilă 6".

Actorul iubeşte viaţa plină de aventură, chiar dacă asta îi poate afecta sănătatea.

Se mândreşte cu propriile cascadorii, însă de multe ori iese şifonat de la filmările unor pelicule celebre. De data aceasta, cascadoria lui Cruise a fost mai puţin reuşită după ce actorul s-a rănit în timpul unei secvenţe destul de periculoase. Starul de 55 de ani a făcut un salt măreţ de pe un acoperiş pe un altul, susţinut de un cabru, însă s-a lovit cu piciorul de unul dintre pereţi.

Cascadoriile pe care starul le face nu sunt lipsite de incidente.

Cu toate acestea, starul care s-a antrenat mai bine de un an pentru a realiza aceste cascadorii extreme pentru următorul său film "Misiune Imposibilă", s-a ridicat după căzătură,  rănit la unul dintre picioare. Profesioniştii au sărit imediat în ajutorul lui, iar reprezentanţii au fost contactaţi de presă pentru a face declaraţii cu privire la starea de sănătate a actorului. Nu este pentru prima oară când are de suferit în timpul cascadoriilor. Cruise este cunoscut pentru scenele sale periculoase, pline de adrenalină, iar accidentul de zilele trecute din Paris este doar unul dintre zecile survenite pe platourile de filmare. Cu toate acestea, se pare că Tom se încăpăţânează să realizeze cea mai mare parte a cascadoriilor.

S-a accicentat la un picior în timpul unei cascadorii.

"Ce face Tom în acest film cred că va depăşi toate rolurile sale. Este absolut de necrezut - se antrenează de un an. Va fi, cred, cel mai impresionant şi incredibil lucru pe care Tom Cruise l-a făcut într-un film", a declarat  producătorul David Ellison. Următorul film a lui Cruise este plin de acţiune, iar Tom nu se dă în lături de a-şi mai trece în CV încă o mulţime de scene periculoase.

Foto: Arhiva OK!, Splash



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg