Sunt muritori de rând ca şi noi atunci când vine vorba să treacă şi ei prin momente dificile în viaţă. Iată cele mai mari probleme cu care s-au confruntat vedetele!
Sofia Vergara
Mai tot timpul binedispusă şi cu zâmbetul pe bune, vedeta serialului "Modern Family" n-a fost scutită de clipe dificile în viaţa sa. Astfel, Sofia a fost diagnosticată, în 2000, cu cancer tiroidian şi a fost nevoită să facă radiaţii pentru a scăpa de crunta boală. Cu doi ani înainte, însă, actriţa şi-a pierdut fratele, pe Rafael, care a fost omorât. Iar veştile proaste nu s-au încheiat aici pentru divă. În 2011, fratele ei mai tânăr, Julio, a fost deportat în Columbia după ce a fost arestat în Statele Unite şi a devenit dependent de droguri.