Prinţul Harry şi Lady Gaga. Cu ce ocazie s-au întâlnit cei doi?

9 iunie, 2015
lady gaga 2 gettyimages 476376652 jpeg

Prinţul Harry a întâlnit-o, în sfârşit, pe noua Prinţesă Pop. Este vorba, evident, despre Lady Gaga. Cântăreaţa i-a fost prezentată, aseară, roşcovanului regal, înainte ca artista să cânte pentru Harry şi invitaţii lui la Royal Albert Hall

Prinţul Harry a întâlnit-o, în sfârşit, pe noua Prinţesă Pop. Este vorba, evident, despre Lady Gaga. Cântăreaţa i-a fost prezentată, aseară, roşcovanului regal, înainte ca artista să cânte pentru Harry şi invitaţii lui la Royal Albert Hall, în cadrul unei seri caritabile.

Interesantă este alegerea vestimentară a cântăreţei pentru marea întâlnire, şi anume o rochie lungă, din paiete, cu un decolteu generos, în care ochii prinţului au alunecat, din când în când.

Probabil că Harry n-a văzut cu aceiaşi ochi buni şi coafura artistei, un pic cam bătrânicioasă, dacă ne întrebaţi pe noi.

Prinţul în vârstă de 30 de ani a fost şi gazda evenimentului caritabil, în favoarea organizaţiei patronată de el, WellChild, iar artista în vârstă de 29 de ani a făcut, pe scena Royal Albert Hall, duet cu legendarul Tony Bennett, de 88 de ani.

image

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png