Vedete la lansarea unei noi game de produse fitocosmetice FOTO&VIDEO

25 septembrie, 2019
1 geanina ilies phyt organic 1 teo trandafir jpg jpeg

Alături de Geanina Ilieş, ambasadorul brandului francez, s-au aflat celebrităţi, jurnalişti şi bloggeri interesaţi de noutăţile de pe piaţa cosmeticelor bio.

Ieri, în cadrul unui eveniment găzduit de Chefs Experience, a avut loc lansarea brandului 100% Organic Phyt’s France în România. 

Phyt’s înseamnă frumuseţe organică cu ingrediente extrase din natură, înseamnă fitocosmetică bioactivă, tratamente profesionale şi soluţii pentru problemele tenului, indiferent de vârstă, înseamnă make-up organic şi tratamente SPA. În prezenţa a numeroase vedete, reprezentanţi ai presei de specialitate şi bloggeri, reprezentanţi ai brandului şi colaboratori, s-a lansat gama nou dezvoltată în laboratoarele din Franţa.

19 geanina ilies phyt organic 4 jpg jpeg

Geanina Ilieş, iubitoare de produse organice şi foarte atentă atunci când vine vorba despre achiziţii ecosustenabile, s-a declarat îndrăgostită de acest brand. “Pentru că sunt o iubitoare de natură şi produse organice am acceptat să mă alatur comunităţii Phyt’s Romania. Ca Brand Ambasador îmi doresc să vă împărtăşesc adevărata frumuseţe fitocosmetică “naturală”, ce oferă rezultate imediate, abordarea fiind una holistică şi nontoxică 100%”.

Geanina Ilieş, ambasadorul brandului francez de produse fito-cosmetice, le-a avut alături în ziua lansării şi pe Teo Trandafir, Cristina Cioran, Adina Buzatu, Giulia Anghelescu, Patrizia Paglieri, Majda Aboulumosha, Maria Andrei, Ela Crăciun, Roxana Blagu, Alice Năstase Buciuta, Marina Dina, precum şi jurnalişti şi bloggeri. (vezi galeria foto)

29 cristina cioran si adina buzatu jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg