David Popovici, despre coechipierul Robert Glinţă, care l-a inspirat: "Sper ca împreună să fim cei mai mari idoli, poate, din sport"

27 iunie, 2022

La sosirea în ţară de la Budapesta, unde a devenit dublu campion mondial, revelaţia sportului românesc a povestit că fostul său idol i-a devenit coleg.

David Popovici la revenirea in tara dupa ce a devenit dublu campion mondial la inot la Budapesta (3) jpg

Primit pe aeroportul Henri Coandă aşa cum se cuvine, ca un mare star, în Salonul Oficial, înotătorul David Popovici a fost invitat să ţină o conferinţă de presă, în care să le răspundă la întrebări jurnaliştilor, care abia aşteptau să-l descoasă. S-a vorbit despre emoţii, aprecieri, mulţumiri, dar şi despre munca din spatele acelui minut de aur.

„Sunt onorat să fiu numit idolul unor copii, pentru că şi eu, la rândul meu am avut idolii mei", a spus David Popovici, în timpul conferinţei. "Îmi aduc aminte când l-am văzut pe Robert (Glinţă, n.r.), în 2016, la internaţionalele României, ţinute la bazinul de la Dinamo. Îmi era tare ruşine să cer o poză cu el, să cer un autograf. Ai mei m-au împins, aşa cum fac şi acum părinţii cu cei care vor să facă o poză cu mine. Şi a fost foarte OK, pentru că Robert este un băiat foarte OK şi e şi el idolul multor copii. Sper ca împreună să fim cei mai mari idoli, poate, din sport", a spus, plin de speranţă, copilul-minune al nataţiei.

David Popovici la revenirea in tara dupa ce a devenit dublu campion mondial la inot la Budapesta (6) jpg

"Robert mi-a spus că acela a fost primul autograf pe care l-a dat vreodată. Şi încă îl am, pe undeva prin sertare. E un lucru frumos să ai idoli, să ai oameni pe care să îi urmăreşti cu sufletul la gură şi care să te inspire. Cum sper că fac şi eu acum, cu mulţi copii.” 

Vrea să devină cel mai rapid înotător din istorie

Dacă primele sale dorinţe s-au împlinit înainte de majorat, David Popovici are toate şansele să-şi vadă ţelurile atinse într-o mare şi lungă carieră.

„Am reuşit la Budapesta să fac o bifă pe lista mea de visuri. Am vrut să devin cel mai bun din lume. Acum, cred că cel mai mare vis al meu, profesional, este să devin cel mai rapid din istorie. Dacă se poate într-o probă, super, dacă se poate în mai multe probe, şi mai super...  Un alt vis de al meu foarte mare este să inspir cât mai multă lume şi să fac lumea să simtă aceleaşi emoţii, să fac să le trăiască cu mine odată ce fac lucrul la care sunt bun, înotul",  spus micul mare campion, în prezenţa multor oficiali şi oameni de presă, dar şi a doi mari campioni, Camelia Potec şi Mihai Covaliu, astăzi responsabili în Federația Română de Natație și Pentatlon Modern şi, respectiv, în Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Cât timp mi-ar lua să devin cel mai rapid din istorie, nu aş putea spune. Dar tocmai pentru că este un sport foarte imprevizibil, m-am înconjurat cu oameni extrem de buni profesional, ca să mă ajute să ajung acolo cât mai repede, dar să ne şi bucurăm de proces în timpul acesta."

FOTO: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern



Recente pe Ok! Magazine

cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG
massif jpg
xpertbeauty lac de unghii profesional jpg
cursuri functionari curs social media marketing jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Despagubiri zbor foto3 jpg
Ce hobby uri să trec în CV  1 png
okmagazine ro jpg
James Bond locații jpg