Gabriel Cotabiţă, mărturii incredibile după revenirea din comă
Artistul a vorbit în premieră despre experienţa pe care a trăit-o în timp ce se afla pe patul de spital.
A văzut moartea cu ochii, la propriu, a stat în comă trei săptămâni în urma un atac cardio-respirator şi, după eforturi medicale uriaşe şi multe rugăciuni, Gabriel Cotabiţă (60) şi-a revenit miraculos. Astăzi, este recuperat 100% , a revenit pe scenă chiar de ziua lui şi are puterea să vorbească despre cea mai mare cumpănă din viaţa lui. Iată un fragment din interviul acordat, pentru Antena 1, Simonei Gherghe.
„Mă simt uşor jenat. Oamenii se opresc la maşină să mă salute şi e o stare din asta de bucurie care cred că este, undeva, dovada inconştientă că se poate supravieţui unei drame. Le-a dat oamenilor speranţa că se poate. Eu am fost foarte liniştit. Eu nu mai ştiu nimic, nici cum am ajuns acolo. Şi, în momentul în care am început să-mi revin complet, aveam o singură problemă: că nu vedeam nicio fată lângă mine. Doamne, nu vine la mine nimeni să mă vadă. Dar eu mă trezeam la nişte ore la care ele nu erau acolo. După care reveneam la visele mele şi la călătoriile mele“, şi-a început povestea Gabriel Cotabiţă, pentru „Acces Direct“.
Întrebat dacă a văzut vreun tunel sau vreo lumină, Gabriel Cotabiţă a povestit că a avut parte de mai multe „călătorii“. „Prima călătorie a fost undeva în Evul Mediu, cu nişte cavaleri care se luptau de zor. N-am stat prea mult pe acolo, dar atenţie!, eu nu făceam parte, totul era ca şi cum mi se povestea ceva, eram ca un spectator. Eu, oricum, eram într-o stare în care nu ştiam nimic despre unde eram, doar mă gândeam că se fac trimiteri către ceva ce-mi place. Eram ca într-un somn şi mă pregăteam să mă duc să cânt de Revelion la Braşov. Şi asta era problema mea, de ce nu mă lasă ăia să mă duc să cânt la Braşov. Asta era discuţia pe care o aveam eu cu mine şi cu oamenii de acolo. Cred că am distrus-o pe o asistentă spunându-i că mereu că eu trebuie să mă duc neapărat la Braşov să cânt de Revelion. În momentul în care vine cineva şi-ţi spune clar, de mai multe ori, «Nu ai să pleci încă», atunci nu am înţeles, dar acum am înţeles. Era un mesaj. Şi după aceea m-a plimbat, am văzut lumea... M-a plimbat la Roma, în Filipine – eu niciodată nu am fost în Filipine –, în Australia, pe aceeaşi scenă unde am cântat acum câţiva ani şi simţeam că mă întâlneam cu nişte personaje care poate nici nu mai sunt acum printre noi. Oricum, Au fost nişte locuri care îmi dădeau puterea să cred că încă n-am terminat ceea ce aveam de făcut. Lucru care mi s-a confirmat ulterior, pentru că unul dintre mesajele pe care le primeam la anumită oră, pe care le simţeam în interiorul minţii mele, era «Nu te speria», dar eu mă întrebam «De ce sunt totuşi aici?», «Trebuie să te gândeşti cu totul şi cu totul altfel la viaţa pe care o vei urma de acum înainte şi trebuie să faci mult mai mult bine, să duci un mesaj de curaj şi de bucurie a faptului că nu se întâmplă nimic dacă dispari din viaţă». Toată lumea m-a întrebat dacă am văzut lumina albă. Fraţilor, lumina albă o vezi dacă vrei să mori, dacă vezi culoarul ăla e foarte posibil să te duci. Eu n-am văzut nicio secundă chestia asta“.
Gabriel Cotabiţă a povestit şi de cum a fost îngrijit de două asistente, despre care a aflat ulterior că le-ar fi ameninţat, când era în stare de inconştienţă. „Mi-au spus fetele că le-am ameninţat că le bat. Se pare că am fost foarte, foarte violent. Eu nu mai ţin minte nimic, Se spune că atunci când eşti acolo eşti exact ceea ce n-ai fost, iar eu n-am fost violent. Şi mai e o chestie foarte bună: nu mai transpir! Ăsta a fost câştigul pe care îl am, pe lângă lecţia de a merge mai departe şi de aduce bucurie oamenilor“.
„Sunt cu totul şi cu totul alt om, am o cu totul şi cu totul altă perspectivă faţă de orice. Probabil că sunt mai calm, mai cald, mult mai lipsit de aroganţă. Era o aroganţă izvorâtă din timiditate. Era o aroganţă ca să nu fiu rănit, eram mult prea sensibil. Din ce am înţeles eu, nu trebuie să alergi nicăieri. Trebuie să-ţi iubeşti oamenii de lângă tine, să fii om, liniştit, să-ţi vezi de viaţa ta, să-i ajuţi pe alţii“.
Interesant este că în povestea lui Cotabiţă a intrat şi un element de chiromanţie: „La mine în palma stângă era ceva până la 60 de ani, când trebuia să fie o schimbare. Şi mi-a spus o ghicitoare că, dacă trec de asta, pot să trăiesc până la 90 de ani. (...) În momentul ăsta, nu-mi mai e frică de moarte“.
