News

Viitoarea Regină a Marii Britanii găteşte şi face singură cumpărăturile pentru familia ei! Kate Middleton este expertă în făcut gemuri şi cârnaţi!

Ducesa cu picioarele pe pământ

Gospodină desăvârşită, Kate i-a gătit soţului ei cina în fiecare seară la începutul mariajului lor. Evident că, odată cu apariţia copiilor lor, dinamica familiei s-a schimbat şi faimoasa mămică nu mai are timp şi energie pentru a prepara mâncarea zi de zi pentru familia ei. Totuşi adoră să mai intre din când în când în bucătărie şi să facă gemuri, de pildă, şi tot felul de mâncăruri delicioase. Vanity Fair a descoperit că Ducesa are până şi un aparat de tocat carne şi făcut cârnaţi!

“Să nu uităm că ea nu s-a născut într-o familie regală, ea provine dintr-un mediu normal, în care era obişnuită să-şi gătească singură mâncarea tot timpul”, a declarant fostul chef de la Palatul Kensington, Carolyn Robb. “Lui William i-a plăcut întotdeauna de familia ei, să ia masa împreună cu ea şi familia ei, care ţineau şi încă ţin la acest obicei pe care l-au preluat apoi şi ei odată ce s-au mutat împreună. Şi cu siguranţă că Ducii de Cambridge încă mai iau masa împreună ca o familie obişnuită”, a continuat acesta.  

Kate a fost fotografiată la supermarketul Waitrose din Norfolk, Marea Britanie, când era însărcinată cu Prinţul Louis. “La numai o săptămână după nunta ei fastuoasă cu Prinţul William, în 2011, era la cumpărături la supermarket, pentru ca, tot în acel an, să fie văzută la Tesco, în North Wales”, a divulgat Harper’s Bazaar.

Modifică Setările