Vladimir Drăghia, în izolare cu familia şi căţelul. "Avem nelinişti care ne apasă"

21 aprilie, 2020
1 draghia jpg jpeg

Vladimir Drăghia îşi trăieşte izolarea împreună cu soţia, Alice, şi fiica lor, Zora. Actorul recunoaşte că nu traversează nişte vremuri tocmai uşoare, dar că încearcă să depăşească stresul din aceste zile prin anumite activităţi.

"Postez, în general, cele mai frumoase momente ale zilei. Cred că mai toţi facem asta. Motivele le ştim, sau le intuim măcar. Ideea e că la fel de bine ştim şi că toţi trecem, mai ales în perioada asta, prin momente pe care nu ne vine să le facem publice, cu care nu ne mândrim, şi nu cred că ar fi rău să recunoaştem. Toţi ne enervăm, toţi suntem stresaţi, toţi avem nelinişti care ne apasă şi care ies la suprafaţă în moduri nu tocmai frumoase.

Voiam să vă spun că suntem toţi în asta şi că e normal să ne enervăm, să recunoaştem că suntem slabi, să ne recunoaştem frustrările, pentru că doar aşa putem scăpa, măcar momentan, de stările astea. Eu asta încerc să fac", a scris Vladimir Drăghia pe un site de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg