Wilmark. operat de urgenţă. Ce au descoperit medicii

10 iunie, 2021
1 will9 jpg jpeg

Wilmark a ajuns direct pe masa de operaţie după ce s-a simţit rău. Medicii au descoperit că avea apendicită, dar risca să dea în peritonită.

„Am dat de o apendicită. Pregăteam spectacolele de vară, eram la repetiţii cu echipa şi am început să mă simt rău. E drept, cu o zi înainte a fost ziua mea şi am mâncat copios. Nu prea m-am simţit bine după. Am avut o noapte destul de ciudată, dureri în zona inghinală şi am zis că asta e de doctor deja”, a povestit Wilmark la Prima TV.

Din fericire, intervenţia a fost un succes, dar acum micuţul Will trebuie să ţină cont de câteva restricţii.

„Operaţia a reuşit, pacientul trăieşte. Să dai de apendicită la vârsta asta mi se pare ciudat. Acum sunt în recuperare, am o dietă sănătoasă, nu exagerez cu mâncarea”.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg