Woody Allen - Magicianul ecranului

18 august, 2012

Mic de înălţime, mai mereu agitat şi cu un discurs precipitat, acest om cu pălăriuţă şi cu ochelari cu rame groase se joacă de-a filmul de peste 60 de ani. Scrie scenarii, regizează şi joacă în propriile pelicule, un adevărat one man show şi o legendă a cinematografiei mondiale.

Acum 33 de ani, New York-ul primea unul dintre cele mai frumoase omagii aduse vreodată de un cineast unei metropole, odată cu lansarea filmului alb-negru „Manhattan“ (1979) al lui Woody Allen, într-o vreme în care acesta diviniza, la propriu, New York-ul.

Un film noir, care făcea haz de intelectualii snobi, centrat pe relaţia dificilă dintre Isaac Davis (interpretat de Allen) şi o adolescentă de 17 ani pe nume Tracy (Mariel Hemingway), rămas emblematic pentru cariera lui, cu două nominalizări la Oscar.

După alţi 20 de ani, Barcelona era cea care devenea „personajul special“ al lui Allen, martor tăcut al idilelor a două tinere americance sosite în vacanţă în Spania, în căutarea lui Gaudi, dar şi al amantului latin, aprig şi focos precum taurul în arenă.

O peliculă plină de efervescenţă spaniolă, cu doi favoriţi ai lui Allen în rolurile principale, Javier Bardem şi Penélope Cruz, care, de altfel, a luat şi Oscarul pentru cea mai bună interpretare feminină.

„Dacă n-aş trăi la New York, aş alege Parisul“, mărturisea, în nenumărate rânduri, cineastul de origine evreiască, promiţând că, într-o bună zi, ni-l va arăta întocmai cum îl vede el. Şi n-a trebuit să aşteptăm prea mult! Căci vara trecută respiram deja cu nesaţ aerul parizian din comedia romantică „Midnight in Paris“, pe care americanul a transformat-o într-o lettre d’amour adresată metropolei franceze, cu cele aproape trei minute descriptive din deschidere, un deliciu vizual pentru toţi cei care iubesc Parisul.

Cu Owen Wilson, Rachel McAdams şi Kathy Bates în prim-plan şi cu două intervenţii artistice din partea fostei Prime Doamne a Franţei, Carla Bruni Sarkozy, filmul a stârnit simpatii puternice la festivalurile de film consacrate, reuşind să obţină cel mai mare succes financiar (148 de milioane de dolari), dar şi un alt Oscar, de data aceasta pentru cel mai bun scenariu.

Încă sedus de bătrâna Europă, Woody Allen a redescoperit, apoi, la

, pe care a folosit-o ca fundal pentru o altă comedie,

, care rulează cu succes în cinematografele din toată lumea. Prima escapadă a cineastului în vârstă de 76 de ani în Cetatea Eternă s-a materializat în patru poveşti distincte, dar care, practic, sunt patru feluri în care Roma se lasă descoperită de personajele interpretate de actori precum

,

şi, din nou,

.

Proiectul filmat la Roma, intitulat în prima fază „The Bop Decameron“ şi în a doua fază „Nero Fiddled“, e doar încă un pretext pentru a monta o nouă descriere cinematică, atât de dragă sufletului său.

Căci Allen filmează oraşele clasice europene cu o imensă dragoste, iar aparatul său de filmat captează, în paralel cu derularea poveştii, toate locurile emblematice ale aşa-numitei „citadele a iubirii“, care poate fi, deopotrivă,

-ul,

,

sau poate chiar

sau

, de vreme ce proiectele sale viitoare includ şi filmări în Germania.

Şi asta pentru că neobositul Woody Allen, care la aproape 77 de ani încă face un film pe an, şi-a regăsit o vervă pe care o pierduse, într-o vreme.

Revitalizat de

, cineastul e permanent în căutarea unor experienţe senzoriale noi, deşi niciodată nu se declară mulţumit pe deplin de proiectele finalizate.

a spus Woody Allen cu ocazia premierei filmului

de la Los Angeles, un oraş care, cu tot sclipiciul său, n-a reuşit să-l atragă câtuşi de puţin.

Căci Allen nu e nici pe departe un fan al luminii reflectoarelor, preferând ca el să fie autorul, iar nu subiectul poveştilor sale. O optică ciudată pentru un om care şi-a făcut loc, totuşi, între personajele din filmele sale.

„Atunci când scriu un scenariu, dacă există un rol pentru mine, îl accept. Dar, pe măsură ce îmbătrânesc, rolurile devin tot mai rare. Când eram mai tânăr, puteam avea rolul principal şi jucam în scene romantice alături de femei. Era amuzant şi îmi plăcea acest lucru. Dar acum că sunt bătrân, am fost redus la roluri de portar sau de unchi în vârstă, iar asta nu prea mă pasionează“, ne lămureşte el resemnat.

Obişnuit să fie înconjurat de femei frumoase, care l-au adorat ca pe un zeu şi care l-au inspirat în cele mai reuşite capodopere ale sale, e evident de ce acum, aflat la senectute, se simte, cumva, abandonat de muzele sale. Căci numele soţiilor, iubitelor, amantelor şi prietenelor din viaţa lui se înşiră pe o listă lungă.

Ea începe cu Harlene Rosen, adolescenta de 16 ani pe care a luat-o de soţie când avea 19 ani, le include pe Louise Lasser, Diane Keaton şi Stacey Nelkin, continuă cu Mia Farrow, marea lui iubire şi a doua lui soţie, şi se încheie, pentru moment, cu Soon-Yi Previn, fiica adoptivă a Miei, care l-a făcut să ajungă a treia oară la altar.

O legătură, practic, incestuoasă, care a iscat critici şi chiar dezgust la începutul anilor ’90, când Mia Farrow a descoperit în sertarele lui Allen câteva fotografii nud ale lui Soon-Yi. O relaţie intrată în normalitate abia pe 27 decembrie 1997, când cei doi s-au căsătorit la Pallazzo Cavalli din Veneţia, şi pe care artistul n-a considerat-o niciodată a fi scandaloasă.

„M-am îndrăgostit de fată şi am luat-o de nevastă. Suntem căsătoriţi de aproape 15 ani. N-a fost niciun scandal, dar oamenii spun că a fost. Iar mie îmi place, pentru că, atunci când o să plec pe lumea cealaltă, o să-mi facă plăcere să zic că am avut şi eu parte de un scandal savuros în viaţa mea“, i-a spus el unui jurnalist de la Reuters, în primăvara anului 2011.

Iar, cu trecerea timpului, Allen vorbeşte tot mai adesea despre astfel de lucruri, regretându-şi tinereţea şi visând la perioada în care era doar un adolescent rebel, crescut în mijlocul unei familii de evrei imigranţi, care şi-ar fi dorit ca el să se pregătească pentru colegiul de farmacie, în loc să-şi piardă timpul jucând baschet şi fotbal, făcând box, studiind trucuri de magie, cântând la clarinet ori compunând bancuri şi texte umoristice, pe care le semna cu pseudonimul Heywood Allen.

„În viaţa următoare aş vrea trăiesc în ordine cronologică inversă. La început o să fiu mort. Apoi o să mă trezesc la o casă de bătrâni, simţindu-mă din ce în ce mai bine în fiecare zi. Mă vor da afară pentru că sunt prea sănătos, o să mă duc să-mi iau pensia, iar după aceea, când mă apuc de muncă, o să primesc un ceas de aur şi o să petrec chiar în prima zi. O să muncesc 40 de ani, până când o să fiu suficient de tânăr să-mi placă să mă pensionez. O să petrec, o să beau, o să trăiesc promiscuu, după care o să fiu gata să merg la liceu. Apoi o să fac şcoala gimnazială, o să fiu puşti, o să mă joc. N-o să am nicio răspundere, o să fiu copil până o să vin pe lume. Iar ultimele nouă luni o să mi le petrec plutind într-un spaţiu ca un SPA, cu încălzire centrală şi room-service la dispoziţie, într-un loc care se măreşte pe zi ce trece, şi apoi voilà!, o să se termine orgasmic!“

Un final tipic à la Woody Allen, pentru care sexualitatea a fost dintotdeauna cel mai inspirat truc cu care au debutat cele mai multe poveşti aventuroase şi magice transpuse de el pe marele ecran.