7 zile au trecut de când Irina Rimes a fost operată de urgenţă. S-a fotografiat acum lângă iubit

8 ianuarie, 2020
7 irina rimes jpg jpeg

Irina Rimes arată foarte bine la 7 zile de când a fost operată de urgenţă. Ea s-a pozat lângă iubit, foarte fericită. 

Chiar de Anul Nou, Irina Rimes a avut mari probleme de sănătate. Cântăreaţa a anulat chiar un concert de la Iaşi deoarece a fost operată de urgenţă: „În noaptea dintre ani m-am trezit din anestezie cu o picătura de şampanie pe buze. Era 00:00, asistentele din sala de reanimare au avut grijă de mine să simt şi eu că e sărbătoare, au deschis geamurile să aud sunetul de-afară şi mirosul de artificii. Cele mai drăguţe asistente ever. A două zi am petrecut-o tot în reanimare, am fost spălată, hrănită şi găurită la fiecare 3 ore pentru analize. Astăzi am mai tras câteva dureri infernale dar după ce mi-au sos tubul din burtă, m-am simţit că nouă. Umflată la faţă, vânata pe sub ochi şi pe la toate încheieturile, am intrat frumoasă de tot în 2020. Dar nu-i băi. Astăzi am “răsfoit” instagramul şi toate postările erau despre “ce m-a învăţat 2019”.

Am stat să mă gândesc ce m-a învăţat pe mine 2019. NIMIC! Nu m-a învăţat nimic. Pentru mine 2019 a fost un an greu şi s-a terminat şi mai greu. Poate cel mai greu an din toată viaţa mea. Şi nu ştiu de ce mi-a fost dat să îndur toate greutăţile acestui an şi ce trebuia să învăţ din ele , sau de ce a trebuit să îndur atâtea că să învăţ ceva. Puteam să învăţ din greşelile altora, cum o făceam de obicei, dar anul 2019 a hotărât că trebuie să-mi dea o lecţie. Până în ultimul ceas. Îmi pare rău, anule, dacă n-am înţeles ce ai vrut să-mi transmiţi. Şi , mai ales, mi-e ciuda pe tine că nu m-ai lăsat să ajung la Iaşi să cânt de Revelion. Un singur lucru am realizat: sunt o femeie puternică, am trecut prin toate şi la final am zâmbit. Acum sunt în drum spre casă după 4 zile de dureri infernale şi zâmbesc.

Zâmbesc că a trecut şi zâmbesc că am realizat că am în jurul meu oameni mulţi cărora le pasă de sănătatea mea. Mulţumesc anului 2019 pentru asta, pentru că mi-a reamintit că nu sunt singură. Şi că pot să înfrunt orice! Mulţumesc dr Alexandru Filipescu şi dr Raluca Uzum de la Spitalul de Urgenţă ELIAS care m-au operat şi m-au pus pe picioare. Mulţumesc prietenilor mei care au venit să aibă grijă de mine, mulţumesc tuturor celor care mi-au scris, celor care s-au rugat pentru mine sau pur şi simplu mi-au transmis un gând bun. Sper că 2020 să fie anul în care va voi răsplăti pentru grijă şi bunătatea voastră. La mulţi ani!”, a fost mesajul Irinei Rimes, publicat în mediul online.

Acum, cântăreaţa a ajuns acasă, în Moldova. A petrecut alături de familie momente frumoase, s-a bucurat de cei dragi, dar şi de iubitul ei pe care l-a arătat pentru prima oară fanilro ei din mediul online. S-au pozat împreună şi le-au urat tuturor Crăciun fericit. 

Din imaginile postate de ea, se poate observa că arată destul de bine, pare că nu ar fi superit o intervenţie. Se recuperează rapid, şi chiar pe 11 ianuarie e posibil să urce pe scenă, să susţină un concert. 

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg