Ecaterina Andronescu a citit cartea lui Mihai Bendeac şi a ascultat melodiile lui Cheloo! ”Sunt expresii pe care eu nu le-aş accepta niciodată!”

5 mai, 2021
1 ecaterina jpg jpeg

Ecaterina Andronescu dovedeşte în această seară că are umor. Fostul ministru îi ia la rost pe Cheloo, Delia şi Mihai Bendeac.

”Sunt emoţionată pentru că m-aţi invitat la o emisiune cu care nu sunt obişnuită şi pentru care nu cred că sunt pregătită! Ar fi o idee să îi scot la tablă, pentru că am încercat să ştiu cine sunt juraţii. Sigur, pe doamna Matache o cunoşteam de când venea în Regie la balurile bobocilor, dar pe ceilalţi doi nu prea îi ştiam şi atunci am încercat să îi identific din mesajele publice. Am căutat cartea domnului Bendeac şi trebuie să recunosc că sunt expresii pe care le-a folosit în scris şi pe care eu nu le-aş accepta niciodată. În acelaşi timp am ascultat câteva din cântecele domnului Cheloo. Ca urmare, chiar dacă mesajul nu ai cum să nu îl apreciezi, limbajul nu ai cum să nu îl dai la o parte”, a mărturisit Ecaterina Andronescu.

Şi ceilalţi invitaţi s-au pregătit pentru întâlnirea cu Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo. ”Nu ştiu cum vor reacţiona, dar sincer nici nu mă priveşte! M-am uitat la câteva ediţii de iUmor ca să pot să mă pregătesc pentru acestă apariţie de astăzi”, a spus Petre Roman, în timp ce Viorel Cataramă e nerăbdător să ducă la bun sfârşit roast-ul juraţilor iUmor. ”Nu cred că vor face faţă roast-ului, dar nu au ce face, asta e meseria lor! Să vadă şi ei cum e când te ia cineva în balon şi nu poţi să faci nimic, să spui nimic. Eu ştiu că nu e uşor, în 30 de ani şi mie mi s-a întâmplat”, a spus Cataramă.

Mihaela Tatu, Damian Drăghici, Petre Roman, Marian Drăgulescu, Viorel Cataramă, Cuza, Andreea Raicu, Anna Lesko, Petrişor Obae, Ecaterina Andronescu şi Cătălin Crişan şi-au făcut temele temeinic şi îi vor lua la ţintă pe juraţii iUmor astăzi, de la 20.30, la Antena 1.



Recente pe Ok! Magazine

Vedete care sărbătoresc Paștele ortodox jpg
FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg