Trupe româneşti de după Revoluţie. Cine-a enervat cel mai mult?

Dacă Peter Andre, DJ Bobo, Backstreet Boys şi alţii ca ei ţi s-a părut c-au eşuat aiurea prin muzică, vă invităm să vă reamintiţi ce-a născut industria românească, proaspăt eliberată de inhibiţii şi simţul ridicolului. Sau, mai bine zis, să rememoraţi alături de noi aceste aiurelile la fel de plăcute auzului precum sunetului frezei la dentist. Iar dacă am omis vreo trupă în acest mic top al penibilului de tranziţie, n-am fost rău intenţionaţi, ci am uitat, pur şi simplu, de ea.

 André

Dacă eşti naivuţ şi crezi că Lala Band a fost un fenomen, atunci te înscrii în portretul robot al fanului André. În anii de glorie ai dedicaţiilor muzicale la TV, două minore urcate pe şenile şi acoperite de câteva petice de material, spre bucuria pedofililor văduviţi, pe atunci, de ce poate oferi acum internetul, cântau şi transformau chestiile uşurele pe le scria tatăl uneia în dubioşenii de succes. Pe bune, cât de sinistru este să-ţi pui propria fiică să cânte Moşule, ce tânăr eşti? Că, după ce ai epuizat tot ce se poate face mai nasol în materie de muzică când ai scos Lasă-mă papa la mare, eşti premiat ca cea mai bună trupă de adolescenţi, ne confirmă ce ştiam. Muzica proastă este mereu acolo sus, în topuri.

Genius

În perioada de tranziţie, tot ce venea din vest era mare lucru. Cu excepţia acestor trei timişoreni, despre care unii ar spune acum că au rupt atunci. Ar fi putut ieşi ceva dacă numiţii Oana Vîncu şi fraţii Cezar şi Ovidiu Hălmăgean s-ar fi ţinut de planul iniţial şi de muzica dance fără versuri pe care au ascultat-o prin discotecile din Ungaria. Dar nu, ei trebuia să aducă o notă personală şi ghiduşă cântecelor şi au făcut-o cu ACELE rime. Nu spunem că versuri idioate nu ar exista şi acum, dar cele de la Genius ne plac în mod deosebit, pentru că păstrează savoarea vremurilor. Hey, amigo, what you gonna do? O întreb de cine-i place/ Ea-mi spune că eşti tu/ Aşa că ia-o tare şi spune-i c-o doreşti/Spune-i că o vrei, că vrei s-o cucereşti/ Go loco, loco, macho, macho man/ Se ţine foarte bine again and again/ Un, dos, un, dos, tres, stai şi fii pe fază/ Ragazza-i tare, tare şi te hipnotizează. Vă vine să credeţi că acele creiere care au scremut poezia asta sunt ale unei absolvente de Conservator, unui programator web şi unui specialist în jocuri pentru iPhone?

Valahia

Aproape că ne este greu să facem băşcălie de ei. E ca şi cum ai face mişto de o persoană cu handicap. Din păcate, nu putem să-i sărim tocmai pe ei, aceşti Vacanţa Mare ai muzicii româneşti precursoare a manelismului. Nu o să mergem până acolo încât să înşiruim aici seria de inepţii de succes care răsunau în anii ăia în discoteci. Oricum, băieţii aştia foloseau cuvinte simple, aşa cum erau şi ei: banane, bani, fete, la mare, la soare… Mai mult ne sperie că doi dintre tipii ăştia se învârt încă prin muzică. Unul e Trăistariu, cel mai mare succes al României la Eurovision şi asta spune multe despre Eurovision. Iar altul, să-i zicem Costi Ioniţă, a ajuns să-l pervertească pe un tip care, sincer, făcea odată muzică digerabilă. Pe Shaggy.

Body&Soul

Muzica românească ar fi fost mai săracă fără tipii ăia în maiouri, cu lanţuri şi plete oxigenate, care-şi spuneau, destul de pretenţios pentru ce le ieşea pe gură, Body&Soul. Păi mai aveam noi parte de umorul involuntar al versurilor acestor băieţi? Două piese se desprind fără drept de apel din, să-i zicem, discografia unei trupe despre care aproape c-ai zice c-a fost la mişto. Ne-au topit căldurile şi Super femei. Băieţii aveau idei puţine şi fixe, iar rimele culese din a doua piesă pomenită aici sunt de-o stupizenie… genială.

La stânga femei, Te uiţi fără să vrei La dreapta femei, Pe toate să le iei Fără să vrei Te uiţi după femei Super femei, Ce altceva mai vrei.

Eeexact! Şi da, avem şi o porţiune rap, în ton cu vremurile.

La mare nu vă mai zic,

E un paradis mai mic,

S-a spart conducta cu fete

Vai de capul tău, băiete!

Responsabili pentru bună noastră dispoziţie sunt George, Laurenţiu, Florin şi Bogdan. Nu ştim ce mai fac ei acum, dar sperăm că nu muzică.

A.S.I.A

Ştiu că intrăm pe teritoriul sensibil al trupelor cult de după Revoluţie, căci aceste fete s-au vrut un răspuns mai matur la infantilele Andrele. Li s-a zis în toate felurile: girl power românesc, Destiny’s Child al nostru şi alte superlative aiurea, dar nimeni n-a zis ce trebuia. Că n-au fost mare brânză. Modelul era unul super epuizat pe afară, de trupă de fete arătoase care dansează în sincron, îmbrăcate identic, una fiind solista, iar celelalte cu rol mai degrabă decorativ. Tipele astea patru, Anca, Sorana, Irina şi Anemona (ASIA, v-aţi prins?), se mişcau la fel, arătau la fel, enervau la fel. Ba nu, una avea în creştet un fel de codiţe prinse cu bile multicolore şi nu înţelegeam de ce.

Ro-Mania

 Au apărut atunci când multora li se părea o idee excelentă să mixezi muzica dance cu populara. Avea să iasă ceva revoluţionar, original, tradiţional şi admirabil de cretin. Ideea le-a venit unor tipi care nu-şi dădeau seama cât de nefericit arătau în ii, pantaloni bufanţi de in şi pantofi negri, pe numele lor Ionuţ Voicu, Sorin Mitrea şi Cătălin Voicu. Sau poate c-au fost şi alţii, la ce du-te vino a existat în trupa asta înfiinţată de alţi încercaţi ai genului, K1. S-a cântat cam aşa: „Au, inima, au”, „Leliţă Ioană", „Crăşmăriţă", „Fost-am dus". Ring a bell? Sigur că da, căci cei de la Atomic nu se mai săturau de clipurile lor, cu acea aglomerare de tipi cu ilice, şepci purtate invers, ochelari fumurii şi, da, acele coliere multicolore la baza gâtului, după care băieţii înnebuneau pe atunci. Nu ştim care a fost soarta acestei trupe, dar ceva ne spune că încă mai fiinţează.

AXXA

Se purtau trupele de fete, băieţi, fete şi băieţi şi trebuia să încerce şi ei, nu-i aşa? Muzica proastă de după Revoluţie avea nevoie de noi şi noi adepţi, iar formaţia asta, din care mi-a rămas în minte doar numele

Dinu Maxer, umplea eventualele goluri. La început au fost patru şi nici nu contează câţi au mai rămas. De fapt, trupa însăşi nu contează, dar ne-a enervat pe vremuri îndeajuns de mult ca să ne aducem aminte acum de ea. Hitul lor a fost, evident, ceva cu mare şi soare, o reţetă care are succes şi acum. Clipul aferent lui se învârte în jurul lui Maxer, pe atunci iubitul Nicoletei Luciu, şi al cămăşii lui albe şi descheiate, cu vedere la abdomen. Ba, acum că mă gândesc mai bine, chiar mi se pare curios să se insiste atât pe abdomenul unui tip. Credeau că aşa ne distrag atenţia de la muzică?