Interviu

Acasă la Aylin Cadîr! „Naşterea lui Amza ne-a dat peste cap cu totul“

Observ că şi acasă ai un mediu artistic foarte interesant, pictură jos, muzică sus...
Da. De fapt a fost o chestiune practică cu instrumentele. A fost mult mai uşor să repet cu băieţii din trupă la mine acasă, decât să caut săli de repetiţie prin Bucureşti. Aşa sunt acasă, aproape de copii şi economisesc timp. În perioada asta ne întâlnim mai rar, e-adevă­rat, pentru că Amza e încă foarte mic.

Dar tu nu cânţi numai jazz.
Toate piesele pe care le cânt cu trupa au aranjamente de jazz. Reinterpretăm romanţe şi şlagărele româneşti din anii ’60-’70, avem şi propriile compoziţii sau piese compuse speci­al pentru proiectul Aylin and The Lucky Char­ms.

Cum ai ajuns la jazz de la Pops – care n-avea nicio legătură cu genul ăsta?
Nu avea legătură, e-adevărat, dar nici eu nu eram cine sunt azi. Sunt la ani lumină distanţă de acel moment. Aia a fost o mare şansă pen­tru mine pentru că altfel n-aveam nicio altă variantă să scot capul în lume. Dar de-acolo eu consider că am evoluat, am un public care mă ştie pentru altceva. Am propriile proiecte şi joc constant la teatru. Cred că este impor­tant să fiu mereu activă ca actriţă, să am exer­ciţiu scenic, să am exerciţiul comunicării cu partenerii de scena, să am contact constant cu industria, cu actori, cu regizori. Tocmai de aceea nu am intrat în concediu de maternitate şi am continuat să joc foarte repede după ce am născut.

Totodată, multă lume şi-aminteşte de tine şi din film.
Da.

Ţi-e dor de un asemenea proiect pe TV?
Proiecte cum a fost Cu un pas înainte n-or să se facă prea curând. Ăla a fost un proiect foarte mare, cu distribuţie enormă, cu trei se­zoane de filmare, care a generat foarte mulţi fani. Sigur că vreau să fac televiziune şi să joc în seriale de calitate, dar să se facă! Dacă o să fie un casting pentru aşa ceva, o să mă duc.

Dar în reality show-uri ai fost invitată să apari?
Da, dar la un moment dat am declinat foarte drastic nişte apariţii şi cred că au înţeles că nu sunt genul de lucruri care să mă atragă.

Te atrage mai mult partea de actorie decât cea muzicală?
Eu sunt actriţă, în principal.

În momentul ăsta, cu rolurile tale din teatru, cu trupa ta, eşti în zona în care doreai să ajungi sau eşti încă under construction?
Sunt mereu under con­struction. Dar mă simt bine fiind pe scenă, făcându-mi meseria şi făcând-o bine. Nu mă simt bine atunci când mi se întâmplă lu­cruri neaşteptate care îmi dau peste cap ritmul. De exemplu, o răceală, ca cea de acum, care mă împiedică să dau 100% din ce pot da. Şi, ca lucrurile să meargă unse şi cu copiii, sunt în constantă legătură cu ei, ca să previn orice s-ar putea întâmpla şi s-ar putea agrava pentru că nu am fost atentă.

Oricum, atunci când ai copii mici, clar apar lucruri neprevăzute.
Aşa este. Accept o doză de arbitrar, dar re­cunosc că îmi place să controlez situaţia, să nu apară lucruri neaşteptate.

Dar, uite, Amza a apărut neaşteptat.
Da. Dar lucrurile neaşteptate sunt şi fru­moase. Iar Amza a fost cel mai frumos lucru neaşteptat. (zâmbeşte) Ne-a dat peste cap cu totul. Aveam o grămadă de lucruri de făcut, erau pe rol nişte proiecte, dar a fost exact ca atunci când tu îţi faci planuri, iar Dumnezeu râde de planurile tale. Interesant a fost că, în timpul sarcinii cu Amza, am fost foarte activă, foarte creati­vă, mult mai mult decât aş fi pu­tut anticipa. Am avut spectacole foarte faine, am jucat în „Fecioa­rele noastre grabnic ajutătoare“ de Lee Hall, în regia lui Răzvan Mazilu, am lucrat cu Iuri Kordonski într-un workshop când eram foar­te gravidă (râde), am fost în turneu cu Teatrul Naţional...

Deci lucruri grele.
Da, lucruri care m-au făcut să evoluez şi care s-au întâmplat atunci când m-aş fi gândit că gata, mă pregătesc să nasc şi atât.