Actori care au avut doar roluri pozitive

8 ianuarie, 2016
actori care au jucat doar roluri pozitive jpeg

Sunt actori pe care, pur şi simplu, nu-i prinde postura de ”bad guy”. Au jucat mereu roluri pozitive şi-ntotdeauna ne-au făcut să avem zâmbetul pe buze atunci când i-am văzut pe micile ecrane. Haideţi, aşadar, să vedem care au fost acei actori care au avut doar roluri pozitive!

Adam Sandler şi Sandra Bullock

Actori care au avut doar roluri pozitive: Adam Sandler

Şi l-ar putea închipui cineva pe simpaticul Adam Sandler într-un rol negativ? Noi nu! Şi nu e vorba că nu ar putea să joace un astfel de rol, ci, pur şi simplu, că se ţine de ceea ce face la perfecţie: să ne facă să zâmbim! Iată câteva dintre cele mai reuşite pelicule în care a jucat: ”Punch-Drunk Love”, ”Big Daddy”, ”Grown Ups2”, ”Jack and Jill”, ”50 first dates”, ”Click”, ”Thw Wedding Singer”.

Actori care au avut doar roluri pozitive: Steve Carell

Este unul dintre cei buni comedianţi de pe micile ecrane. Actorul nu a jucat niciodată într-un rol negativ, căci nu şi-a dorit. Actorul a declarat că îi place să joace roluri pozitive şi că nu l-a deranjat niciodată că, poate, nu e luat în serios din cauza personajelor pe care le interpretează. A jucat, totuşi, în drame, dar s-a asigurat întotdeauna ca personajele lui vor avea o influenţă amuzantă. Cele mai renumite filme în care a jucat Steve Carell: ”Crazy, Stupid, Love”, ”The 40-Years-Old Virgin”, ”Foxcatcher”, ”The Big Short”, ”The Office”.

Actori care au avut doar roluri pozitive: Hugh Grant

Cu umoru-i caracteristic, Hugh Grant a reuşit să apară numai în filme care ne-au bucurat. Ne amintim, desigur, de rolurile sale din pelicule precum ”About a boy”, ”Notting Hill”, Four weddings and a funeral” (pentru care a câştigat un Glob de Aur), ”Sense and Sensibility”, ”Music and Lyrics”, etc.

Actori care au avut doar roluri pozitive: Sandra Bullock

Eh, asta ar fi o adevărată provocare pentru Sandra Bullock. Actriţa a reuşit, totuşi, să fie vocea unui personaj negativ, şi putem să spunem că s-a descurcat de minune. Cu toate acestea, nu ştim dacă vreodată joviala actriţă va apărea pe micile ecrane într-un rol negativ. Cele mai bune filme cu Sandra Bullock sunt: ”The Blind Side” ( i-a adus un Oscar în 2009), ”Gravity” (o nominalizare la Oscar”, ”The Proposal” ( o nominalizare la Globurile de Aur), ”Miss Congeniality” (o altă nominalizare la Globurile de Aur), ”While you were sleeping”, ( nominalizare la Globurile de Aur), ”Speed”, etc.

Alţi actori care au avut doar roluri pozitive: Jason Segel, Meg Ryan, Reese Witherspoon, etc.



Recente pe Ok! Magazine

Muntele Athos   shutterstock 1145361107 jpg
okmagazine ro (1) jpg
prajituri jpg
Cinci direcții inovative în domeniul resurselor umane jpg
Iată 3 cadouri pe care soția ta le ar aprecia și la care nu te ai fi gândit niciodată! jpg
Cum ar trebui sa amenajezi camera copilului jpg
Milano design week 3 jpg
cum să ai o siluetă de vis jpeg
Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg