Absolvenți VIP. Fiica Andreei Esca și fiul Danielei Nane au terminat cu brio facultatea

10 iulie, 2022

Au crescut și le-au făcut mândre pe mamele lor celebre. Acum, la final de facultate, toată familia poate spune: „Chapeau!“

absolventi VIP fiica Andreei Esca Alexia Eram si fiul actritei Daniela Nane Codrin Nane Popa jpg

Crescuți în familii cu pretenții educaționale ridicate, atât Alexia Eram, cât și Codrin Nane Popa și-au finalizat studiile onorabil.

Fiica Andreei Esca a preferat să studieze în străinătate, deși, inițial, gândul că va sta atât de mult timp departe de familia sa a speriat-o. Dar iată că timida Alexia s-a descurcat chiar foarte bine și și-a întins aripile la Londra, unde a urmat cursurile instituției University For the Creative Arts. Acolo a studiat marketing, publicitate și relații publice în domeniul modei. Și, având în vedere pasiunea sa pentru modelling și vlogging, se pare că aceste cursuri sunt complementare activității sale din online, care are un succes nesperat.

Anul trecut, a fost momentul bilanțului, când fiica știristei de la Pro TV și-a susținut examenele terminale. Numai că, din cauza pandemiei de coronavirus, ceremonia tradițională de absolvire nu a mai avut loc, fiind amânată pentru anul acesta.

Zilele trecute, întreaga familie Esca-Eram a mers la Londra pentru a-i fi alături Alexiei la acest emoționant ceremonial. „Dragă Alexia Eram, suntem foarte mândri de tine și îți dorim o viață plină de fericire, în care cei de lângă tine să te prețuiască mereu la adevărata ta valoare și pe măsura sufletului tău, atât de bun ❤️”, a scris Andreea Esca în dreptul fotografiilor făcute chiar la facultate, după ceremonie.

Și fiul actriței Daniela Nane a terminat cu brio facultatea. Codrin a rămas în țară și a urmat cursurile în limba engleză ale Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Cum mama sa nu putea lipsi de la un asemenea moment, avem și dovada foto a reușitei sale, chiar de la fața locului.

Codrin Nane Popa fiul actritei Daniela Nane absolvent REI jpg

La cei 22 de ani ai săi, Codrin a trecut deja prin 2 joburi și s-a orientat și spre un alt domeniu, mai puțin cunoscut în România, psihologia investigativă.

Codrin este fiul actriței din fosta căsnicie cu omul de afaceri Viorel Popa.

FOTO: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Muntele Athos   shutterstock 1145361107 jpg
okmagazine ro (1) jpg
prajituri jpg
Cinci direcții inovative în domeniul resurselor umane jpg
Iată 3 cadouri pe care soția ta le ar aprecia și la care nu te ai fi gândit niciodată! jpg
Cum ar trebui sa amenajezi camera copilului jpg
Milano design week 3 jpg
cum să ai o siluetă de vis jpeg
Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg