News

Smiley, mesaj emoţionant după moartea lui Mihai Constantinescu şi Leo Iorga: „Au plecat spre o lume mai bună“

Smiley, mesaj emoţionant după moartea lui Mihai Constantinescu şi Leo Iorga: „Au plecat spre o lume mai bună“

Săptămâna trecută a fost una tristă pentru muzica românească: Mihai Constantinescu şi Leo Iorga au murit, după ce au petrecut foarte mult timp în spital, din cauza problemelor de sănătate.

Aproape toţi artiştii au reacţionat imediat după moartea celor doi, iar unul care a fost vizibil afectat a fost Smiley, care a postat un mesaj trist pe reţelele de socializare.

„Se încheie o săptămână dureroasă pentru muzica românească, doi mari artişti au plecat dintre noi spre o lume mai bună. E cu atât mai dureros cu cât muzica lor ne-a făcut tuturor trecerea prin această viaţă mult mai frumoasă. Ne-au făcut să ne simţim sensibili, pozitivi, vii... Pentru mine sunt nemuritori, la fel ca muzica“, a scris Smiley.