Tavi Clonda a ratat calificarea în finala Eurovision. Uite ce piesă a prezentat VIDEO

5 februarie, 2018
Tavi Clonda Eurovision (2) jpeg

Deşi unul dintre juraţi i-a oferit 12 puncte piesei "King", artistul n-a reuşit să se califice în finala de la Bucureşti.

image

Ieri seară, Tavi Clonda a urcat plin de speranţă pe scena Teatrului Naţional din Craiova, prezentând publicului o piesă ritmată, cu mesaj, intitulată sugestiv "King".

image

De acasă, a avut parte de susţinere maximă din partea soţiei sale, Gabriela Cristea, dar şi din partea micuţei Victoria, care tocmai a împlinit patru luni.

image

La final, însă, juriul n-a fost prea generos, doar Nicu Patoi oferindu-i un punctaj maxim, de 12 puncte. Aşa se face că piesa lui nu s-a înscris în topul celor trei piese finaliste.

Câştigători au fost desemnaţi Erminio Sinni & Titziana Camelin, care au obţinut 52 de puncte, clasându-se pe primul loc, Xandra pe locul al doilea a avut acelaşi punctaj, iar pe locul trei s-a clasat Vyros cu 37 de puncte.

După prima semifinală, care a avut loc la Focşani, s-au calificat Alexia & Matei, grupul Echoes şi cântăreţul Eduard Santha iar după a doua semifinalî de la Timişoara - Jukebox feat Bella Santiago, Rafael & Friends şi Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2018 va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.



Recente pe Ok! Magazine

Muntele Athos   shutterstock 1145361107 jpg
okmagazine ro (1) jpg
prajituri jpg
Cinci direcții inovative în domeniul resurselor umane jpg
Iată 3 cadouri pe care soția ta le ar aprecia și la care nu te ai fi gândit niciodată! jpg
Cum ar trebui sa amenajezi camera copilului jpg
Milano design week 3 jpg
cum să ai o siluetă de vis jpeg
Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg