Interviu

EXCLUSIV! Simona & Marius Urzică: „Fiul nostru o să fie multiplu campion olimpic“

EXCLUSIV! Simona & Marius Urzică: „Fiul nostru o să fie multiplu campion olimpic“

Au doi copii frumoşi, pentru care sala de gimnastică e terenul de joacă, dar şi universul marilor visuri pentru băieţelul lor, care le calcă pe urme.

A fost un moment special să-i revăd pe foştii gimnaşti Simona şi Marius Urzică, actualmente antrenori, la 8 ani de la precedentul interviu, când fiul lor, Alex, era doar un bebeluş. Acum, băieţelul e deja un mic campion, iar surioara lui, Yasmin (4), îi face galerie de pe margine. Cum arată viaţa lor după activitatea competiţională, în timp ce juniorului lor i se cântă deja imnul României, într-o discuţie de suflet purtată în sala de antrenamente de la stadionul Lia Manoliu.

OK!: Aţi fost plecaţi câţiva ani în Qatar, de unde Marius spunea că nu vă veţi întoarce prea curând.
Simona: Ne-am întors după aproape patru ani.
Marius: Şi nu m-aş fi întors! Doar că, atunci când băieţii nu s-au calificat la Olimpiada de la Rio, Federaţia m-a întrebat dacă sunt interesat să revin, iar dorinţa mea de a face performanţă nu m-a lăsat să stau prea mult pe gânduri şi am decis să ne întoarcem. 

Din păcate, nu s-au calificat nici la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Marius: Din păcate, sportivii au avut foarte multe probleme de sănătate şi, atâta timp cât aceste probleme nu Se rezolvă, e greu de performat, întrucât nu există continuitate. Nu e Suficient să faci doar 10 repetări, e nevoie de 1.000 de repetări! Iar, în ultima perioadă, nu s-a prea putut.

Ai fost tentat, după această ratare a calificării, să te întorci în Qatar?
Marius: Tentaţii sunt mereu. Dar eu sunt un om determinat şi, atâta timp cât am făcut performanţă, acest gând mă va urmări peste tot. Cea mai mare împlinire ar fi să fac performanţe cu sportivii noştri acasă.

Acolo erau băieţi mai buni?
Marius: În Qatar, în ciuda faptului că au toate condiţiile, ba chiar mai mult decât este necesar, este greu să faci performanţă, pentru că au altă mentalitate, când dau de greu se opresc... E puţin diferit. 

Deci nu contează atât talentul, cât voinţa.
Marius: Poţi să ai talent cu carul. Dacă nu munceşti, acel talent se iroseşte. Pe de altă parte, cât am stat în Qatar, cei de acolo au fost foarte mulţumiţi, s-a văzut clar un progres al copiilor la competiţii.

Cum erai ca sportiv, cum eşti ca antrenor? Pari un bonom, dar mai scoţi balaurul din tine?
Marius: (zâmbeşte) Mai greu. Ca sportiv, era puţin mai simplu, din punctul meu de vedere, pentru că ştiam ce am de făcut, cum să-mi dozez efortul, ce înseamnă odihna pentru a fi pregătit pentru antrenamentul următor sau pentru competiţiile programate. Ca antrenor, e mai dificil, pentru că nu te mai gândeşti doar la o singură persoană, ci la o echipă întreagă, apar diverse probleme – şi de sănătate, şi de altă natură – pe care nu le poţi controla întotdeauna aşa cum ţi-ai dori. Dar mergem înainte şi ne străduim să facem performanţă.

Simona, tu îl ştii pe Marius în ambele ipostaze. E mai aspru acum ca antrenor?
Simona: E la fel de ambiţios şi de dornic de a câştiga ca pe vremea când era sportiv. Când i s-a propus să revină în România, l-am sfătuit să cântărească bine decizia asta, dar el mi-a spus: „Nu. Vreau să mă întorc în România să ajut echipa de băieţi să urce pe prima treaptă a podiumului.“ Şi simt că, la un moment dat, va realiza ceea ce şi-a propus, chiar dacă acum echipa nu s-a calificat.
Marius: Uite, ca să înţelegi mai bine cum stau lucrurile, când am fost la mondiale şi Cristian Băţagă şi-a rupt din nou tendonul, a fost o cădere psihică a întregii echipe. El fiind un om de bază, care evolua la şase aparate, toţi au crezut că nu mai au deloc şanse – deşi calculul făcut cu punctaje, cu estimări, dădea drept posibilă promovarea. Dar, în acel moment, niciunul nu mai avea încredere, au apărut unele ratări şi demoralizarea asta i-a costat.

Tu cum reuşeai să te remontezi, când erai gimnast?
Marius: Nu este simplu. Trebuie să ai un character foarte puternic, dar e nevoie şi ca oamenii din jur să te susţină. Şi eu am avut multe probleme de sănătate, unele eşecuri cauzate poate de o mică ezitare, chiar şi acolo unde era clar că ar fi trebuit să câştig – cum a fost la Atlanta în 1996, când am ieşit pe locul al doilea. Dar poate mi-a fost benefic rezultatul acela, pentru că mi-a dat de gândit şi mi-a arătat că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Drumul spre victorie necesită ambiţie, o doză de nebunie şi perseverenţă.

După succesele repurtate, ai ajuns în vreun moment să te consideri un zeu al gimnasticii?
Marius: Nu, niciodată n-am fost omul care să fie cu nasul pe sus sau care să vrea să le demonstreze altora că e mai presus. Toţi mă cunosc drept o persoană liniştită, care nu vrea să iasă în evidenţă. Sper doar să fiu un exemplu pentru sportivii care fac performanţă.

Familia Urzică în Qatar