Andreea Antonescu: “Cea mai mare bucurie a mea este că încep și termin ziua alături de fetele mele”

1 mai, 2024

Ne-am întâlnit cu Andreea la un an și trei luni după ce a născut-o pe Venice Victoria și am vorbit despre schimbările importante din viața ei.

Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg

Da, la 42 de ani, artista cu care-am crescut unii dintre noi declară hotărât că este fericită. Cu F mare. Și asta pentru că-și începe și-și termină ziua alături de cele mai importante ființe din viața ei, Sienna și mezina Venice. O victorie care cântărește foarte mult pentru o mamă care-a trăit atâția ani la distanță de unul dintre copiii ei, aflat pe alt continent, cu alt fus orar. Acum, Andreea cea ambițioasă le are acasă pe ambele sale fiice, una pre-adolescentă și una care de-abia a început să meargă, și nimic pe lumea asta nu-i provoacă mai multă mulțumire. Iar dacă acest tablou va fi întregit de vreo nouă iubire, Andreea o va primi, căci, spune ea, “drumul este deja scris, iar eu nu am cum să mă pierd”.

Postai pe Instagram, nu demult, că în viața ta a început un nou capitol care se numește fericire. Dezvoltă, te rog, ce înseamnă această fericire, la ce te-ai referit?

Andreea Antonescu

M-am referit fix la ce trăiesc eu în momentul acesta, cu vârsta și cu experiența pe care le am. Mă simt un om împlinit și fericit pentru că sunt mult mai relaxată și am tot timpul din lume doar pentru fiicele mele. Iar acest an este cel în care mă voi dedica lor. Cea mai mare bucurie a mea este că, în acest moment, îmi încep și termin ziua alături de fetițele mele. Oricât ar fi de greu... În fiecare dimineață mă trezesc la 5.30-6, în funcție de orele la care merge Sienna la școală, o trezesc și pe bebelina, o spăl, îi dau să mănânce. Facem micul dejun, apoi iau fetele, o lăsăm pe Sienna la școală și eu cu Venice ne întoarcem acasă, ne jucăm un pic, apoi ea doarme și eu fac curățenie. Și așa mai departe până la 12-1 noaptea. Cam așa decurge fiecare zi alături de fetele mele și este cea mai mare bucurie pentru mine.

Voiam să te întreb cum poți arăta ca o adolescentă la doar un an și un pic după naștere, că nu este omenește posibil asta, dar cred că mi-am primit răspunsul. Programul ăsta te ține în priză non-stop.

Andreea Antonescu

Da, e strict rezultatul a ceea ce fac zilnic. După cum ai văzut, Venice nu are stare, cât este trează este într-o continuă mișcare și alergătură. Iar eu stau mereu să mă joc cu ea. În plus, bebelina având 11 kilograme, mereu ridicată și lăsată, apoi, jos, practic putem vorbi de un sport în adevăratul sens al cuvântului. Că tot n-am mai ajuns la sală de vreun an...

Dar ai sala acasă...

Andreea Antonescu 

Da, corect. Și îmi dă o stare de bine, îmi place.

Asta e de apreciat, dar totuși, mă gândesc că e și tare greu să le faci pe toate singură. Nu ai niciun fel de ajutor?

Andreea Antonescu

Nu, nu am. O am doar pe prietena mea, care m-a ajutat și când era Sienna micuță. Vine la mine o dată sau de două ori pe săptămână și mai stă cu fetele dacă eu mai particip la o filmare sau vreun eveniment. Ceea ce nu s-a mai întâmplat foarte des, în ultima perioadă.

Apropo de Sienna, eu o știam în America, iar acum aflu că merge la școală în România.

Andreea Antonescu

Da, s-a întors în România anul trecut, în iunie, imediat după ce a terminat școala în State și încă de când a venit mi-a spus că și-ar dori să rămână alături de noi două, pentru că nu vrea ca sora ei să crească fără ea. Și-a dorit să rămână în România. A trebuit să fiu eu singură că ea chiar își dorește acest lucru și-n momentul în care am realizat că nu vrea să se mai despartă de mine și de Venice am făcut toate demersurile ca să rămână aici. Sienna este în clasa a șasea acum.

N-are nostalgia Los Angelesului?

Andreea Antonescu

Îi e dor de America, dar știe că vom merge acolo exact cum făceam înainte ca ea să studieze aici: adică în vacanțe. Vom merge pur și simplu în vizită. Mulțumesc lui Dumnezeu că este tare încântată de ce se întâmplă aici la școală, îi place tare mult de cum a fost primită de colegi. A avut ceva emoții, dar și-a făcut prieteni noi, cu care, atât cât ne permite timpul, mai ieșim în weekend.

Mă gândeam că pasul următor după ce ți-ai obținut cetățenia americană este să te muți tu acolo, alături și împreună cu ea. Și ea are cetățenie, așa-i?

Andreea Antonescu

Sienna nu are încă cetățenie, este doar rezident, dar următorul pas pe care doresc să-l fac este de a obține cetățenia și pentru ea. Ce să zic despre planuri... n-am fost chiar omul planurilor, m-a luat viața prin surprindere de multe ori, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, am ajuns la vârsta și înțelepciunea la care-mi dau seama că lucrurile sunt conturate într-o anumită direcție. Și ce e pentru mine e binevenit, ce nu, mai bine nu mă încrâncenez și nu încerc să răstorn Universul cu susul în jos. Pur și simplu aștept. Aștept să văd care e cursul vieții mele în continuare.

Înainte erai un control freak?

Andreea Antonescu

Nu neapărat, dar îmi plăcea să fiu cu picioarele pe pământ și cu capul pe umeri. Nu lăsam neapărat lucrurile să mă surprindă. Acum mi-am dat seama că nu este despre a controla totul și despre a-ți face tu planuri. Era o vorbă care mi-a plăcut dintotdeauna: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă spune-i că ai planuri. Tocmai de asta mă simt atât de fericită: este perioada în care conștientizez că trăiesc în prezent. Și, mai mult decât atât: trăiesc. Nu mai trăiesc pe rețelele de socializare, nu mai este doar despre ce spun și ce părere au ceilalți, ci despre lucrurile frumoase care se întâmplă în viața mea și care-mi dau un confort, o satisfacție și o stare de bine.

A existat un timp în care era și despre ce cred ceilalți? Te afectau reacțiile, comentariile lor?

Andreea Antonescu

Nu, nu neapărat comentariile. Am tot încercat de-a lungul timpului să conving oameni și mi-am dat seama acum că nu este despre a convinge oameni. Ci despre a te descoperi pe tine și cea mai bună variantă a ta.

 "N-aș vrea să mă gândesc ce înseamnă să mai stau departe de unul dintre copii"

Ești zen și ești bine, dar mie-mi pare că duci tot greul lumii pe umerii tăi, ca mamă singură a doi copii. Nu faci o echipă cu tații fetițelor? Bine, unul dintre ei locuiește în America, e mai greu...

Andreea Antonescu

Tot ce pot spune este că sunt singură cu ele 24 de ore din 24...

N-ai niciun moment în care te simți neajutorată?

Andreea Antonescu

Spun cu inima pe inimă că nu. Fac față 100%, deși la început mi se părea un pic imposibil, la început nu mă gândeam că voi reuși. Dar sunt o fire determinată, hotărâtă și, înainte de toate, sunt o fire muncitoare. Cam tot ce mi-am propus în viața asta, de-a lungul timpului, mi-a ieșit. Cele mai importante, în acest moment, sunt fetițele mele. Ele, într-adevăr, reprezintă miza vieții mele. Dacă nici pentru ele n-aș fi capabilă de orice, n-aș merge până-n pânzele albe, nu știu pentru cine și cum. Sienna a mai stat cu mama mea, a locuit alături de ea, și mereu mi-era dor de ea, plângeam nopți întregi. Nu mai zic de perioada în care era în America, la zeci de mii de kilometri distanță, iar eu eram însărcinată cu Venice și trebuia să programăm și comunicarea dintre noi, din cauza diferenței de fus orar. Ce-am trăit înainte a fost mult mai greu decât ce trăiesc în momentul acesta. Durerea și dorința de a fi lângă Sienna și lângă Venice secundă cu secundă m-au făcut să nu mai simt greutate lucrurilor prin care trec. De-asta zic că trăiesc cea mai fericită perioadă a vieții mele. N-aș vrea să mă gândesc ce înseamnă să mai stau departe de unul dintre copii. Nu mai iau în calcul varianta asta.

Sunt interesante și numele alese pentru fiicele tale, Sienna si Venice. Ce însemnătate au ele? Au vreo legătură cu acele orașe italienești?

Andreea Antonescu

Nu, nu au nicio legătură. În cazul Siennei, numele nu a fost ales de mine. Condiția mea a fost ca prenumele și numele să înceapă cu aceeași literă, cum a fost și-n cazul meu. Se spune că oamenii care au un astfel de nume vor deveni mari și m-am lăsat și eu influențată, deși nu cred neapărat în poveștile astea. Numele Siennei a fost ales de Traian și de Răzvan, fratele meu, deși nu vorbiseră unul cu celălalt. Mă bucură enorm când primesc acum mesaje de la diferiți oameni, care-mi spun că și-au numit fetițele Sienna, ca pe fiica mea. Iar în cazul celei mici, Victoria a fost un nume decis din start, după care mi-am dorit și un nume un pic altfel, așa cum este și cel al Siennei. Iar Venice mi s-a părut potrivit pentru ea.

Chiar și-așa, poți spune că ai două orașe italienești frumoase-n casă...Pe mezină am cunoscut-o și noi, este un copil tare prietenos și lipicios. Adolescenta Sienna cum e?

Andreea Antonescu

Sienna face 13 ani pe 24 mai. Dintotdeauna a fost o fire tare cumințică și-n banca ei, cu foarte mult bun simț. Și așa este în continuare. Culmea e că are exact același stil vestimentar pe care-l aveam eu când m-ați cunoscut voi. Mă bucură că-și dezvoltă această latură artistică, e foarte talentată și la desen și pictură, seamănă cu Traian.

S-a imprimat ceva din felul de-a fi al americanilor în personalitatea ei?

Andreea Antonescu

O, da! Înainte de toate, limba de bază a Siennei e engleza. De multe ori se întâmplă să traducă fraze din engleză în română și-ți imaginezi ce iese. Ea, mititica, nu-și dă seama că nu este sută la sută corect gramatical, pe românește. Iar când o deranjează faptul că nu se poate exprima foarte bine în română, începe să turuie în engleză. Este o fire sociabilă, a văzut chestia asta la americani, dornică de a se împrieteni și de a avea oameni în jurul ei.

Vorbeai mai devreme de talente. Eu am un mare respect pentru cei care sunt buni la matematică și am descoperit că tu stai foarte bine la partea asta, odată cu apariția ta în America Express.

Andreea Antonescu

Da, mi-au plăcut foarte mult matematica și gramatica în școală. Într-un triunghi dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei. Mi-a zis tata ca și la 50 de ani, dacă mă trezește cineva dimineața din somn, să știu Teorema la Pitagora. Încercam să-i explic și Siennei că toată povestea cu școala ar trebui să fie privită ca o experiență frumoasă, să te duci în fiecare zi dornică să mai afli ceva, să studiezi diverse materii și să vezi care-ți plac, care te fac să te gândești la un viitor al tău. Ea e talentată la pictură și la desen și e bună și la matematică, dar n-o iubește atât de mult ca mine. Mi-aduc aminte că eu aveam culegerile și gazete mele de matematică și venea și tatăl meu cu ale lui, de pe vremea lui, și eu rezolvam tot.

Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (4) jpg

Adică tu poți să calculezi acum în minte și nu ca noi toți, cu calculatorul de pe mobil?

Andreea Antonescu

Mai fac calcule-n minte, da. Și pot să spun că m-a ajutat mult matematica. Și gramatica, la fel. Ca atare, mai greu mi-au fost găsite mie greșeli în exprimare. Pe de altă parte, matematica mi-a dat o logică. Probabil că sunt o fire analitică, dar nu știu dacă e datorită matematicii sau a zodiei, Fecioară. Și-s mulțumită și de tot ce am făcut de-a lungul timpului, indiferent că-s lucruri mai bune sau pe care-aș fi putut să le fac mai bine. Pentru că ele m-au format și m-au adus azi exact în punctul în care sunt. Da, pot răsturna munții dacă vreau. La 1,57 m și 45 de kilograme chiar pot face asta.

Despre dragoste mai poate fi vorba curând? Că sigur o să mai fie vorba cândva.

Andreea Antonescu

Eu sunt pregătită pentru absolut orice. După cum am mai zis, nu-mi fac planuri, dar, pe de altă parte, nici nu-mi trasez limite. Drumul este deja scris, așa cum spunea și Coelho în Alchimistul, iar eu nu am cum să mă pierd.

Dar drumul tău și cel al Andreei Bălan se vor mai intersecta? Există percepția asta că voi nu v-ați mai înțeles, după emisiunea America Express.

Andreea Antonescu

Andreea este parte a familiei mele. În momentul în care am decis ca ea să fie nașa Siennei, am făcut-o în deplinătatea facultăților, fiind conștientă că ea a fost mereu o parte din familia mea, fără ca asta să fie oficial. Indiferent de orice, asta rămâne așa. Este un om pe care-l respect, lângă care am crescut, am râs, am plâns și-am trăit unele dintre cele mai frumoase momente ale vieții. Andreea va fi Andreea întotdeauna pentru mine.

Și tu pentru ea.

Și eu pentru ea...

Foto: Sorin Stana

Make-up: Andreea Fugaru

Hair: Bogdan Ciochină

Vestimentație: Peek & Cloppenburg



Recente pe Ok! Magazine

Bridgerton, GettyImages (1) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck, Bennifer, Getty (1) jpg
FotoJet Hailey jpg
Naomi Campbell la Cannes profimedia 0873394238 jpg
Brooke Shields în 2024, Profimedia (1) jpg
Maia Morgenstern, nou film (2) jpeg
Elizabeth Hurley, GettyImages (1) jpg
FotoJet Cannes 1 zi jpg
FotoJet Măruță jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  sursa   Shutterstock jpg
Deva Cassel și Monica Bellucci FotoJet (3) jpg
FotoJet Albu jpg
Catherine Zeta Jones si Michael jpg
Smiley Foto PR jpg
Kris Jenner, GettyImages (2) jpg
Brooke Shields, GettyImages (8) jpg
FotoJet Tom și Suri jpg
iulia si mihai albu jpg