Interviu

INTERVIU Georgiana & Ivan Patzaichin: "Eu am fost foarte hotărât din prima clipă. Ea a ezitat"

de admin

INTERVIU Georgiana & Ivan Patzaichin: "Eu am fost foarte hotărât din prima clipă. Ea a ezitat" camera-retro icon Vezi galeria 1 poze

Georgiana a fost iubirea vieţii lui Ivan Patzaichin. Erau împreună din 1975 şi au format unul dintre cele mai frumoase şi solide cupluri. Iată ce spuneau pentru revista OK!, într-unul dintre puţinele interviuri acordate împreună.

În 1976, când a plecat la Olimpiada de la Montreal, remarcabilul canoist Ivan Patzaichin era proaspăt căsătorit cu Georgiana, tânăra de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Din păcate, tot aceea a fost singura olimpiadă la care Patzaichin n-a luat nicio medalie. În schimb, era la începutul unei căsnicii de cursă lungă, care avea să-i aducă şi o fată, pe Ivona Beatrice (40). Iată ce spuneau Georgiana şi Ivan Patzaichin pentru revista OK! în 2011, într-unul dintre puţinele interviuri acordate la dublu.

Cum se face că fumaţi?
Ivan: Păi, dacă toată tinereţea n-am fumat, n-am băut, n-am făcut nimica, m-am apucat acum.
Georgiana: Fiecare lucru trebuie să aibă epoca lui şi viciile la fel... La el au venit mai târziu.

Dar fiica dvs. fumează?
Ivan: Da, la noi, toată familia fumează.

Aveţi nepoţi?
Ivan: Încă nu.

Păi, cum aşa?
Ivan: Asta este treaba ei. Mie îmi plac foarte mult copiii, dar nu mă bag în viaţa ei.
Georgiana: Chiar nu are timp şi n-ar putea să se ocupe acum de un copil. E mai tot timpul plecată din ţară.
Ivan: Suntem o familie de oameni în mişcare. Eu abia aşteptam să mă las de sport şi să stau în curte, să privesc la stele. Ăsta era visul meu. Dar nu pot să mi-l realizez, pentru că nu e timp. Eu trebuie să fiu în mişcare continuă.

Şi cum v-aţi aşezat un pic, cum v-aţi apucat de făcut bărcuţe.
Ivan: Ideea este mai veche. De vreo 10-15 ani intenţionez să fac ceva pentru zona din care am plecat. Am înfiinţat o asociaţie, Mila 23, chiar cu oamenii din zonă, şi am zis să facem un proiect altfel decât ceea ce s-a făcut până acum. Încercăm să-i implicăm şi pe localnici. Adică, noi venim cu proiecte, cu idei, cu fonduri, dar ei să fie cei implicaţi, ei să aibă această responsabilitate, pentru că altfel protejează, altfel au grijă de tot ce se face acolo.

Georgiana: Şi se implică altfel, dacă e treaba lor.
Ivan: Da, până la ora actuală, au fost foarte multe proiecte derulate în zona Deltei, dar nu întotdeauna cu rezultate bune.

Dar toate teledoanele care se fac pentru oamenii Deltei?
Ivan: A, nu vreau să comentez despre asta. Proiectul meu trebuie să fie ceva foarte clar, foarte puternic implicat pentru cei de acolo. Intenţia mea este să le găsesc o alternativă de a trăi şi de a-şi câştiga existenţa.

Păi, ştiţi că era şi o vorbă că poţi hrăni pe cineva o zi, dându-i să mănânce un peşte, dar îi faci un bine mult mai mare, învăţându-l să pescuiască.
Ivan: Exact.

Dar efortul dvs. e bine primit de comunitate? Că mai sunt şi persoane reticente care spun: „Ce-a mai venit şi ăsta să mă înveţe pe mine ce să fac?”
Ivan: Sunt convins că nu toată lumea îmbrăţişează ideile noastre, dar nu încercăm să-i excludem pe ceilalţi, din acest considerent. Noi încercăm să fim concreţi, în ideea de a aduce oameni noi, oameni care doresc acest lucru, oameni care sunt educaţi pentru aşa ceva, care au grijă de natură, care o protejează. Sunt convins că cei care vor veni să se plimbe cu canotca prin Deltă pe un traseu de-acolo, nu vor arunca gunoaie, pentru că ei au această educaţie. Noi vom închiria trasee, vom închiria puncte de campare, puncte de relaxare, care vor avea toate facilităţile pentru depozitarea gunoiului, încărcarea telefonului sau a laptopului...

Vă declaraţi 100% ecologist?
Ivan: Da, de ce nu? Pentru că eu am trăit în natură toată viaţa mea. De când m-am născut şi datorită profesiei mele, am stat tot timpul în mijlocul naturii. Natură, barcă, apă. Deci sunt foarte bine ancorat în treaba asta.

Dar despre ale tinereţii valuri, ce ne puteţi spune?
Ivan: Eram un tânăr ajutor de pescar, la 16 ani şi nu mă împăcam deloc cu ideea asta, că rămân pescar local. Eu vedeam altceva pentru mine şi tot vroiam să plec. Dar indiferent ce-aş fi făcut, aş fi făcut la nivel înalt.

Şi ce alternativă vedeaţi la viaţa din Deltă?
Ivan: Pe vremea aceea, visam să fiu aviator, pentru că vedeam multe avioane zburând deasupra Deltei. Sau visam să fiu profesor, pentru că aveam un profesor extraordinar. Îl iubeam foarte mult. Era profesorul de fizică. Nu era localnic, dar îmi plăcea. Aveam idei de-a evada, de-a face ceva. Şi-atunci, a venit oportunitatea asta de a face sport şi am plecat cu gândul că trebuie să devin campion. N-aveam alternativă. Ca dovadă, după un an, am ieşit campion mondial. Eram foarte fericit şi, dintr-o dată, tot ce mi-am propus începea să se realizeze. Am fost foarte motivat şi hotărât din start. Şi proiectul de faţă l-am pornit cu aceeaşi hotărâre. Până n-am fost convins că suntem în stare să-l facem la un nivel extraordinar, nu m-aş fi apucat.

Dar am înţeles că şi în dragoste aţi fost la fel de hotărât.
Ivan: Eu am fost foarte hotărât din prima clipă. Ea a ezitat. Din momentul în care am văzut-o şi până am cunoscut-o, au durat ceva luni. Din 23 august şi până în 23 noiembrie, ne-am mai întâlnit, dar aşa, cu reţineri...

Şi dacă nu se uita la dvs.?
Ivan: Păi, nici nu s-a uitat la mine. Avea o părere foarte proastă despre sportivi, în general.
Georgiana: Pe vremea mea, ceea ce li se reproşa sportivilor era lipsa de educaţie, pentru că stăteau puţin în şcoală.

Şi cum aţi convins-o, totuşi, să vă întâlniţi?
Ivan: Am convins-o datorită unei prietene, iar din momentul în care ne-am întâlnit şi am avut şi eu timp să mă exprim şi să îşi contureze o impresie, am simţit că am o şansă.
Georgiana: Adevărul e că m-a invitat la ziua lui şi l-am văzut cum se comportă, ce anturaj are şi am făcut comparaţie cu ceilalţi. Şi-atunci, am început să-l studiez mai cu atenţie şi să-i acord atenţie.
Ivan: Eu nici nu ştiam dacă va veni la ziua mea. Asta era la sfârşitul lui noiembrie. Pe urmă, am făcut Revelionul împreună şi peste trei luni ne-am căsătorit.

Cum a sunat cererea în căsătorie?
Georgiana: Eu am luat-o în glumă. (râde)

A, deci nu eraţi convinsă să veţi căsători cu el.
Georgiana: Nu. Făceam revelionul la o prietenă a cărui tată era actor şi care mă iubea ca pe fata lui. I-am spus că vin la petrecere cu Ivan. Bine, el a ştiut din prima clipă, înaintea părinţilor mei, că eram curtată de el. Şi, la 12 noaptea, când ne-am făcut urările, venea anul ’76 cu Olimpiada de la Montreal şi sigur că i-am urat succes la Olimpiadă, să câştige o nouă medalie olimpică. Şi zice: „Eu îmi doresc altceva, mai mult decât asta“. „Ce poţi să-ţi doreşti mai mult?“, l-am întrebat. „Să ne căsătorim!“. Aşa că n-am luat-o prea în serios.

Şi a luat, până la urmă, „premiul cel mare”.
Georgiana: Da. (râde)
Ivan: Culmea e că, la Olimpiadă, a fost singurul meu an în care nu am luat o medalie. Dar ea a fost trofeul meu cel mare şi asta simt şi acum, după 35 de ani.

Cum rezistă o astfel de relaţie atât de mult timp?
Ivan: Prin respect şi prin încredere.
Georgiana: Prin încredere, mai ales. Că dragostea te ajută în primii ani, dar cu vremea, pe fundamentul ăla trebuie construit ceva. Iar eu am avut încredere, am fost mândră de el.
Ivan: Şi eu am fost mândru de ea.
Georgiana: La noi, totul a fost uşor. Şi cu căsătoria. Eu îi spuneam: „Dar ce-ţi trebuie ţie să te legi la cap? Ai o carieră în faţă“. „Păi, trebuie să am şi eu pe cineva care să-mi ude florile şi să aibă grijă de câine, când sunt plecat în cantonament“.

Deci avea şi un scop practic cererea.
Georgiana: Da, sigur (râde). Evident că a fost o glumă. 
Ivan: Georgiana a fost pentru mine a fost omul din umbră, care s-a ferit să apară la televizor, în presă. Mă mir că a acceptat acuma, pentru că ea e cea din umbră, care a ştiut cum să-mi dea un sfat bun, cum să mă primească acasă. Se uita în ochii mei, de cum intrat pe uşă, şi mă citea dintr-o privire, dacă eram sau nu binedispus. Dacă eram binedispus era OK, dar dacă nu, mă lăsa în pace să mă descarc.

Dar v-aţi certat vreodată?
Georgiana: Ei, cum?
Ivan: Ca-n orice căsnicie, mai există...
Georgiana: Conflicte nu. Aşa, pe fleacuri. De exemplu astăzi, când eu i-am călcat o cămaşă, iar el vroia să poarte tricoul ăsta. Mie nu mi-a plăcut că a venit îmbrăcat aşa, dar mă rog. 

De ce nu sunteţi ascultător, domnule Patzaichin?
Ivan: Nu, eu sunt ascultător, dar eu toată viaţa mea am fost îmbrăcat sport, cât mai lejer. Aici avem câteodată discuţii, pentru că, normal, sunt şi momente când trebuie să te îmbraci mai elegant. Dar întotdeauna treaba asta a fost pentru mine o povară.

Dar la nunţi mergeţi?
Ivan: Mă duc la nunţi, dar la ora 12 mă schimb. Am mereu cu mine o sacoşă în maşină cu schimburi. La petreceri, mă vede lumea, e OK, m-au văzut, m-au pozat, pot să mă schimb.

Dar fini cam câţi aveţi?
Ivan: Vreo 14, n-am ţinut niciodată socoteala. Ne adunăm mai rar cu toţii, că fiecare are alt program.

Îmi povestea soţia dvs. că acum lipsiţi poate şi mai mult decât o făceaţi înainte, când eraţi sportiv.
Ivan: Da, voiam să stau şi eu în curte, să mă scol când vreau... Dar acum sunt atât de implicat în proiectul meu, îmi place atât de mult, încât nu mai contează restul. M-am lăsat acaparat de el. Sunt tot timpul pus pe treabă, să facem şi aia, şi aia, şi aia... Tot ce fac îmi vine aşa, pe suflet.

Acum nu vă pare rău că nu mai staţi la Tulcea?
Ivan: Nu, nu-mi pare rău.
Georgiana: Dimpotrivă. Având experienţele din tinereţe şi din copilărie şi ştiind cu ce se confruntă oamenii de acolo, acum vrea să ajute.
Ivan: Eu sper să-i ajut pe oamenii de acolo.
Georgiana: Mai ales că, după Revoluţie, s-a făcut mare jaf în Deltă. Iar localnici şi-au pierdut tradiţiile, şi-au pierdut meseriile tradiţionale din zonă, pescuitul... Păi, înainte, veneau cu bărcile pline de peşte şi trăiau din asta. E o loterie şi pescuitul: poţi să pleci şi să vii cu barca goală. Deci nu e un venit sigur din pescuit. Ei trebuie să facă şi altceva ca să-şi asigure nivelul de trai.

Dar, din punct de vedere al turismului, Delta creşte.
Georgiana: E-adevărat, dar vin turişti mai mult din Bucureşti, din alte oraşe mari, care au alte uzanţe şi legătura cu natura este alta. Au fost iubitori de pescuit care au venit şi au mai ridicat câte o pensiune, dar au venit şi cu proastele obiceiuri de la oraş şi au alterat profund spiritul Deltei.
Ivan: S-a degradat treptat şi tradiţia. Am văzut case placate cu marmură la mila 23. E strigător la cer! Din tot satul, au rămas în total vreo 5-6 case care sunt, într-adevăr tradiţionale. O să încercăm, prin asociaţia noastră, să le conservăm. Sunt chiar lîngă centrul nostru cultural şi vrem să le protejăm, să-i ajutăm pe acei localnici, să implementăm ceva acolo tradiţional, care să fie chiar un punct de atracţie turistică.

Dar pentru asta nu sunt şi fonduri europene disponibile?
Ivan: Sigur că da. Ba chiar le-am accesat.

Vă întreb pentru că am înţeles că în toamnă sunt aşteptaţi să vină acolo şi străini şi, în definitiv, e delta Europei, nu numai a noastră.
Ivan: Da, sigur. Pe parcurs, noi chiar încercăm ca, prin proiectul nostru, care este gândit să meargă 9-10 ani, ca după aceasta, asociaţia şi tot ce implică centrele, să trăiască pe propriile picioare, nu să aştepte din fonduri. Să se urnească şi să înceapă să producă fonduri proprii şi să trăiască din asta. La noi, asta e şi problema, că sunt programe care vin cu câte un fond disponibil pe 2-3 ani, merge treaba cât sunt vin bani, dar dup-aia moare totul, când se încheie finanţarea. A fost, de exemplu, a fost un program al Fundaţiei Ana Maria la Mahmudia, cu împletituri tradiţionale din papură. A mers doi ani, cât a fost sprijinit, după care a murit, pentru că n-au avut pe cineva care să inventeze ceva, să creeze, să promoveze, să scoată pe piaţă. Pe urmă, am mai fost la Cormoran şi acolo mă uitam că şervetele de masă erau importate din China, în loc să fie ceva de-al locului, care să poată să fie şi promovat şi care să dea şi un aer tradiţional locului. Dar astea trebuie gândite şi puse în practică de o echipă puternică de promovare. Mai e, tot aşa, în Milă, un sat de pescari care trăiesc doar din pescuit. Femeile au format singure un ansamblu cultural, iar anul trecut au participat la un festival gastronomic cu diverse preparate şi au câştigat. Noi vrem să construim un centru pentru ansamblul cultural şi o bucătărie acreditată unde să vină turistul să vadă cum se prepară, să zicem, zacusca de peşte sau ciorba de perişoare din peşte şi, pe lângă asta, să încercăm să facem câteva produse tradiţionale pe care să le vindem pe piaţă.

Deci un soi de ecoturism cu agroturism.
Ivan: Exact. De exemplu, peşte marinat, cum îl fac ei, dar branduit şi tot şi care să le asigure un venit constant, că ei iarna n-au ce face.

Vă pricepeţi la bucătărie?
Ivan: La bucătărie, singurul lucru pe care-l fac eu e legat de peşte.
Georgiana: Eu nici nu ştiu să curăţ peştele, darămite să-l gătesc!
Ivan: Eu chiar sunt pasionat de peşte.

Şi faceţi orice din peşte?
Ivan: Orice, da, şi mai şi inventez. (râde)
Georgiana: Da, mai ales inventează şi asta mă enervează. (râde)
Ivan: Eh, s-a întâmplat să nu-mi iasă întotdeauna, dar le mai dreg… (râde).

Dar zacuscă de peşte faceţi?
Ivan: Da, aia îi place şi ei.

Deci nu gătiţi peşte, dar îl mâncaţi.
Georgiana: Nu, foarte rar, dar zacusca îmi place.

Dar dacă tot aţi menţionat concursurile culinare, n-aţi participat şi dvs. la aşa ceva?
Ivan: Am fost invitat de mai multe ori, chiar şi Dan Chişu m-a invitat să fac o masă de peşte. Dar mie nu-mi place să mă expun aşa. Fac între prieteni şi am destui de prieteni. Când găteşti pentru 30 de persoane… e cam greu! (râde)

© Text publicat în revista OK! în 2011.
FOTO: Sever Gheorge

Comentarii

Modifică Setările