Monica Tatoiu, despre cel mai dramatic episod al vieţii sale: ”Am vrut să mă arunc de la etaj, de la Maternitate”

29 martie, 2021
2 monica tatoiu foto jpg jpeg

Monica Tatoiu este o mama împlinită, cu un fiu care, la 26 de ani, lucrează în afara ţării. Puţini ştiu însă că aceasta a trăit un moment-limită la naşterea copilului său, fiind pe punctul de a-şi pune capăt zilelor.

Au curs râuri de cerneală despre cariera Monicăi Tatoiu, care ani de zile a condus cu mână de fier o mare companie de produse cosmetice, însă despre viaţa ei de familie se ştiu mai puţine. Aceasta este mama unui tânăr de 26 de ani, Victor, care lucrează în afara ţării ca master-diver şi cu care are o relaţie excepţională.

Într-un interviu la Antena Stars, vedeta în vârstă de 63 de ani a povestit eposidul dramatic trait la naşterea fiului său, în 1994. Copilul s-a născut cu un plămân disfuncţional, iar Monica Tatoiu, înnebunită de prognosticurile sumbre ale medicilor, a clacat.

Monica Tatoiu şi fiul ei
Monica Tatoiu şi fiul ei

”L-am luat pe Victor de mână, cu icoana asta şi am lăsat-o sub cap. Era tot plin de fire pe cap, vânăt şi ne-am ţinut de mână. Prima chestie e că am vrut să mă arunc de la etaj, de la Maternitate. În momentul ăla ţi se ia tot”, a povestit Monica Tatoiu.

Din fericire, angoasa nu a durat mult, întrucât copilul şi-a revenit, deznodământ pe care femeia îl atribuie faptului că a spus rugăciuni.  

Monica Tatoiu
Monica Tatoiu

”L-am luat pe Victor de mână şi m-am rugat la Dumnezeu, iar dimineaţă copilul nu a mai avut nimic. Puterea lui Dumnezeu este imensă, dar trebuie să dai jertfă. Nu înseamnă să tai viţel, să omori un copil, dar trebuie să jertfeşti ceva”, a declarat Monica Tatoiu.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Anca Lungu si sotul Harry Arampatzis la Cannes la premiera Trei kilometrin pana la capatul lumii   Alex Rosu (3) jpg
CRBL instagram jpg
Sarah Jessica Parker, Profimedia (2) jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Bridgerton, GettyImages (1) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck, Bennifer, Getty (1) jpg
FotoJet Hailey jpg
Naomi Campbell la Cannes profimedia 0873394238 jpg
Brooke Shields în 2024, Profimedia (1) jpg
Maia Morgenstern, nou film (2) jpeg
Elizabeth Hurley, GettyImages (1) jpg
FotoJet Cannes 1 zi jpg
FotoJet Măruță jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  sursa   Shutterstock jpg
Deva Cassel și Monica Bellucci FotoJet (3) jpg
FotoJet Albu jpg
Catherine Zeta Jones si Michael jpg
Smiley Foto PR jpg