Tenismena rusă Maria Sharapova, fostă refugiată în Siberia, ia atitudine împotriva acţiunilor Kremlinului: "Am inima grea şi un dor profund de pace"

2 martie, 2022
1 maria sharapova profimedia 0665749640 jpg jpeg

Una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis se raliază grupului de sportivi ruşi care condamnă invazia rusă din Ucraina.

Dacă întreaga comunitate sportivă încearcă să-i izoleze pe sportivii ruşi, ca "pedeapsă" pentru crimele împotriva umanităţii săvârşite în Ucraina, din ordinul lui Vladimir Putin, aceştia au început să strângă rândurile şi să se dezică de orice acţiune a Kremlinului.

Primul care a condamnat invazia rusă în Ucraina a fost tenismenul Daniil Medvedev: "Cred că vă amintiţi cu toţii discursul meu după finala de la Australian Open. Au fost doar gândurile mele şi visele mele din copilărie. Astăzi vreau să vorbesc pentru fiecare copil din această lume. Toţi au vise, viaţa abia începe, atât de multe lucruri noi şi frumoase urmează: primii prieteni, primele momente şi emoţii memorabile. Tot ceea ce văd şi simt li se întâmplă pentru prima dată. Prin urmare, cer pace, pace între ţări. Copiii se nasc cu speranţă, cred în tot ce îi înconjoară: în oameni, în dragoste, în siguranţă şi onestitate, în abilităţile lor. Să fim uniţi pentru că copiii ar trebui să viseze", a scris Medvedev pe Instagram. Din păcate, imediat după ce a devenit lider în circuitul mondial de tenis masculin, Federaţia Ucraineană de Tenis a cerut excluderea tuturor tenismenilor ruşi şi bielorişi din circuit - ca parte a sancţiunilor impuse de Occident.

4 maria sharapova la paris 2 jpg jpeg

În faţa acestei prigoane a comunităţii sportivilor din Rusia, tenismena Maria Sharapova a luat şi ea atitudine. Revenită pentru scurt timp pe continent, mai precis la Paris, la invitaţia casei de modă Dior, care şi-a prezentat noua colecţie, fosta câştigătoare a 5 titluri de Grand Slam, mutată de-o viaţă în America, a postat un mesaj pe reţelele de socializare: "Sosirea în Europa se simte foarte diferit de data aceasta! Sunt cu inima grea şi cu un dor profund de pace! Şi, cel mai important, îm doresc siguranţă pentru copiii noştri şi pentru viitorul lor".

3 mesaj maria sharapova png png

Fostă refugiată în Siberia

Maria Sharapova, care la numai 17 ani a reuşit să câştige finala de la Wimbledon, impunându-se în faţa Serenei Williams, numărul 1 mondial la vremea respectivă, are o poveste de viaţă impresionantă. Părinţii săi au fugit în Siberia, la patru luni de la explozia care a avut loc la Cernobîl în 1986, după ce oraşul lor, Gomel, a fost afectat de radiaţii. Când Sharapova avea doar 6 ani, fostă jucătoare de tenis Martina Navratilova a remarcat-o pe un teren de tenis la Soci şi i-a recomandat să se înscrie la  Academia de Tenis a lui Nick Bollettieri, din Florida. “Singurul lucru pe care mi-l amintesc de atunci este împachetatul cărţilor”, spunea Sharapova într-un documentar ESPN despre copilăria sa. “I-am spus mamei mele că trebuie să mă asigur că am cu mine o parte din ţara mea”.

Cum mama sa nu a obţinut viza pentru America, Maria Sharapova şi tatăl ei, Yuri, au început o nouă viaţă de unii singuri pe Tărâmul Făgăduinţei. O viaţă plină de sacrificii din partea tatălui ei, care avea mai multe joburi, pentru a-i putea plăti cursurile.

, spunea Maria în documentar. Însă toate acele sacrificii au fost răsplătite începând cu anul 2000, când Sharapova a devenit o sportivă de senzaţie, depăşind-o pe Anna Kournikova, considerată un fenomen la acea vreme, şi devenind, în 2015, cel mai bine plătită jucătoare de tenis din lume. Averea ei se situează acum la 196 de milioane de dolari - parte din ei câştigaţi şi din campaniile publicitare.

Retrasă oficial din activitatea competiţională în februarie 2020, Maria Sharapova a câştigat cinci turnee de Grand Slam, câte unul la Wimbledon, Australian Open şi US Open şi două la Roland Garros. Bilanţul carierei ei include un total de 36 de turnee câştigate la simplu şi 21 de săptămâni petrecute pe locul 1 în lume, unde a ajuns prima dată în august 2005. Maria a mai câştigat Turneul Campioanelor din 2004 (a doua şi ultima ei victorie cu Serena), o medalie olimpică de argint (obţinută în 2012) şi un titlu de Fed Cup cu Rusia.

FOTO: Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Carla Bruni la Cannes 2024   GettyImages 2153558078 jpg
Anca Lungu si sotul Harry Arampatzis la Cannes la premiera Trei kilometrin pana la capatul lumii   Alex Rosu (3) jpg
CRBL instagram jpg
Sarah Jessica Parker, Profimedia (2) jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Bridgerton, GettyImages (1) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck, Bennifer, Getty (1) jpg
FotoJet Hailey jpg
Naomi Campbell la Cannes profimedia 0873394238 jpg
Brooke Shields în 2024, Profimedia (1) jpg
Maia Morgenstern, nou film (2) jpeg
Elizabeth Hurley, GettyImages (1) jpg
FotoJet Cannes 1 zi jpg
FotoJet Măruță jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  sursa   Shutterstock jpg
Deva Cassel și Monica Bellucci FotoJet (3) jpg
FotoJet Albu jpg
Catherine Zeta Jones si Michael jpg