Principesa Sofia a României, într-o ținută cu adevărat regală, la castel

12 februarie, 2024

Sora mai mică a Majestății Sale Margareta a strălucit la propriu în Polonia, unde a fost invitată la o gală organizată la cel mai frumos castel.

Principesa Sofia a fost de-o eleganță rafinată în vizita sa din Polonia. FOTO: Instagram
Principesa Sofia a fost de-o eleganță rafinată în vizita sa din Polonia. FOTO: Instagram

Sfârșit de săptămână sublim pentru Principesa Sofia a României, care a dat curs unei invitații în Polonia, ca ambasador al unei gale caritabile. Evenimentul umanitar a fost organizat într-unul dintre cele mai frumoase castele europene, Castelul Ksiaz din Silezia de sud, al treilea cel mai mare castel din Polonia, după Malbork și Wawel. Spectaculosul edificiu domină defileul râului Pelcznica și este una dintre principalele atracții turistice din Walbrzych.

De altfel, tot aici, Principesa Sofia a fost invitată în trecut să-și expună lucrările fotografice. Iar acum a revenit pentru o îndatorire nobilă. „Este minunat să mă întorc la castel, pentru că încă o dată am putut contribui la evenimentul de strângere de fonduri în beneficiul copiilor nevoiași...”, a notat sora mai mică a Majestății Sale Margareta, încântată de cultivarea relațiilor sale cu Polonia.

Cum era de așteptat, „principesa fotograf” a surprins în imagini spectaculosul castel, pe care apoi le-a postat pe contul său de Instagram pentru a-l face cunoscut și fanilor săi internauți.

Apoi, a cules laude din toate părțile pentru ținuta sa cu adevărat regală etalată la gala caritabilă - o rochie lungă din tafta albastră în două nuanțe, cu o croială în A și cu un imprimeu cu auriu ce-i dădea o aură celestă. Talia frumos evidențiată și coafura atent realizată au completat ideal alegerea vestimentară demnă de o principesă.

„La gala “Ambasadorii Walbrzych” din Polonia. Sunt încântată că am fost invitat la această gală de strângere de fonduri pentru copiii defavorizați și copiii cu dificultăți psihologice. O fotografie semnată a străbunicii mele, Regina Maria, și cartea mea despre viața interioară a mănăstirilor românești au fost licitate pentru 7.000 €. Sunt mândră și fericită că am putut contribui la îmbunătățirea vieții copiilor”, a notat Principesa Sofia în dreptul instantaneului care a primit o mulțime de comentarii elogioase.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetMeghan jpg
Regina Letizia și Regele Felipe profimedia 0849510390 jpg
Ellen Lascelles, verisoara lui Charles prima mireasa gay din Familia Regala   Casa Regala, captura Daily Mail jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (3) jpg
Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
regina camilla printul harry jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Hussein ai Iordaniei, Profimedia (4) jpg
kate Middleton  GettyImages jpg
Prințul William și Emilia Clarke (1) jpg
Camilla si Charles cu Regele Constantin al Greciei   profimedia 0226865320 jpg
Prințesa Eugenie mireasă, Profimedia jpg
Printesa Victoria a Suediei in California   Profimedia, Getty Images, Clement Morin Casa Regala jpg
Alina și Nicolae al României foto Facebook 2 jpg
printul harry profimedia jpg
Prințul William, Prințul Harry, Kate Middleton, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton, Pippa Middleton  GettyImages jpg
Regele Charles la prima audiență cu premierul GettyImages 2021214882 jpg
Elizabeth Debicki ca Prințesa Diana, pe iaht, la St  Tropez, Foto Profimedia (1) jpg