Regele Charles în lacrimi! Prințul William l-a emoționat cu comentariul său despre viitor

17 aprilie, 2024

Prințul William își asumă întreaga responsabilitate pentru Ducatul de Cornwall, moștenire de la tatăl său, iar comentariile sale despre moșie l-au emoționat pe regele Charles.

Regele Charles și Prințul William Foto Getty Images

Amândoi traversează unul dintre cele mai dificile perioade din istoria monarhiei britanice.

Regele însuși se tratează de cancer, iar Prințul moștenitor William îi este alături soției, care trece prin aceeași boală nemiloasă și pentru care a anunțat că face chimioterapie, o procedură grea, anevoioasă, care vine la pachet cu o mulțime de dezavantaje: stare de slăbiciune, pierderea părului etc.

Cumva, membrii regali fac tot posibilul să facă față acestor încercări crude.

Atunci când Charles a urcat pe Tron, William a primit titlurile sale: Prinț de Wales și Duce de Cornwall. La ambele, Charles a ținut enorm, iar fiul său cel mare se arată vrednic de ele.

Când William a devenit moștenitorul tronului, acesta a venit la pachet și cu titlul de Duce de Cornwall, făcându-l responsabil pentru supravegherea vastului Ducat de Cornwall. Un titlu pe care și Camilla l-a adorat.

Într-un vechi documentar ITV, intitulat „Prințul Charles: În interiorul Ducatului de Cornwall”, actual rege a dezvăluit atunci cum un comentariu al fiului său cel mare l-a făcut să plângă. Se știe că suveranul britanic este foarte emotiv.

În acel material video, William este văzut vorbind cu un fermier cu experiență căruia i-a făcut o destăinuire emoționantă în viziunea lui Charles. Atunci a înțeles că moștenirea va intra pe mâini bune, scrie Express.

”Deja mă gândesc la ziua în care voi moșteni Ducatul și ce voi face cu el. Cred că este foarte importantă moștenirea de familie, da.”

Atunci când l-a auzit, Regelui Charles i-au dat lacrimile. Oricum are o preferință vădită pentru William și familia sa. A mărturisit atunci public că a fost „profund mișcat” de comentariul lui William.

Un alt moment istoric și profund emoționat a fost la încoronarea lui Charles, când William l-a sărutat pe obraz pe părintele său. „Mulțumesc, William!”. Asta i-a șoptit atunci Charles, la fel de emoționat!

Încoronare, William îl sărută pe Charles pe obraz, GettyImages PNG

Foto: Profimedia & GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Charlene și Prințul Albert Foto Getty Images (5) jpg
Printesa Anne Foto Profimedia jpg
Sarah Ferguson la Cannes, GettyImages (3) (1) jpg
Mary și Frederik la plajă foto Profimedia jpg
FotoJet Will Camilla jpg
Regele Charles și Regina Camilla portret oficial 2 png
Regina Mathilde a Belgiei profimedia 0892519785 jpg
Mary și Frederik la Paris, GettyImages (3) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe la dineul de la Luvru   Casa Majestatii Sale (1) jpg
Charlene de Monaco la Paris, GettyImages (2) jpg
Regele Charles al III lea, Kate Middleton  jpg
Prințul George a împlinit 11 ani, Instagram PNG
Margareta și Maria, fiicele Regelui Mihai (1) jpg
Prințul William și Kate Middleton GettyImages 1519717309 jpg
Mie Sofia Elers si Contele Felix de Monpezat   Instagram, Profimedia jpg
Regina Rania operații estetice jpg
Prințul William cu Prințul George, Foto GettyImages (2) jpg
Regina Letizia, Regele Felipe, Leonor și Sofia profimedia 0882938249 jpg