Curios! Iată câți membri regali sunt stângaci. Inclusiv cei doi moștenitori ai tronului William și George

23 februarie, 2024

Amândoi prinții moștenitori ai tronului britanic sunt stângaci. Ce alți membri regali s-au evidențiat prin această particularitate.

FotoJetWilliam și Sophie jpg

Există o mulțime de teorii conform cărora stângacii sunt oameni foarte speciali. De fapt, cercetătorii care au studiat acest aspect nu au descoperit încă un motiv precis care îi determină pe unii dintre oameni să devină stângaci, însă susțin că ar fi o combinație a unor factori genetici cu factori care țin de mediu. Aproximativ 10% din populația lumii este stângace, iar la Casa Regală britanică pare că sunt foarte mulți!

În primul rând, moștenitorii tronului regal sunt stângaci amândoi! Atât William, cât și George, al doilea în ordinea succesiunii la tron.

George, William, Charles, Elisabeta, Profimedia jpg

Aici, micuțul George era încurajat să amestece totuși cu mâna dreaptă. În timp, Prințul a dovedit că totuși a moștenit trăsătura de la tatăl său și scrie și el cu stânga.

Doi foști președinți americani sunt stângaci: Barack Obama și Bill Clinton. În Marea Britanie, celebrul prim-ministru Winston Churchill a fost stângaci, la fel ca și David Cameron. Dar cum rămâne cu monarhia?

Viitorul rege al Marii Britanii, Prințul William, este un stângaci celebru, a fost văzut de mai multe ori semnând în public folosind mâna stângă. Ba chiar a glumit în trecut despre asta, afirmând că „stângacii au un creier mai bun” decât dreptacii, scrie publicația HELLO!.

Prințul William e stângaci, Profimedia jpg

Sophie Wessex este o altă stângace cunoscută de la Palatul regal. Soția Prințului Edward și actuala Ducesă de Edinburgh a fost văzută în repetate rânduri scriind cu mâna stângă.

Ducesa Sophie e stângace, Profimedia jpg

Regele George al VI-lea a fost și el un stângaci celebru.

Regele George al VI-lea cu nepotul său, actualul Rege Charles
Regele George al VI-lea cu nepotul său, actualul Rege Charles

Este foarte probabil ca Prințul William să fi moștenit gena stângaci de la străbunicul său, George al VI-lea. Se spunea că tatăl reginei Elisabeta a II-a era stângaci în mod natural; deși scria cu mâna dreaptă, a fost văzut frecvent jucând tenis cu mâna stângă!

Nu doar că tatăl Elisabetei era stângaci, dar și mama ei era stângace. Da, Regina mamă avea exact aceeași particularitate, mai scrie sursa citată.

Cuplul regal nu a transmis gena fiicelor lor, Elisabeta și Margaret. Însă iată că s-a dus la William și George!

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg
Regina Maxima la dineul de stat din Amsterdam, Profimedia (4) jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Margriet a Țărilor de Jos, Regele Felipe VI al Spaniei, Prințesa Moștenitoare Amalia, Regele Willem Alexander, Prințesa Beatrix și Regina Maxima a Țărilor de Jos, Profimedia jpg
Prințesa Salma a Iordaniei jpg
copii Prințul William și Prințul Harry jpg
Regina Mary și Olena Zelenska Foto Profimedia (1) jpg
banchet de stat la Bruxelles cu Regina Mathilde a Belgiei, Marele Duce Henri de Luxemburg, Regele Philippe al Belgiei si Marea Ducesa Maria Teresa   Casa Regala belgiana (5) jpg
Regele Willem Alexander, Regele Felipe, Regina Letizia și Regina Maxima, Profimedia jpg
FotoJetPippa jpg
Kate Middleton și Prințul William, în ținute sport  foto   Getty jpg
Regele Charles și Prințul William Foto Getty Images
Regele Felipe și Regina Letizia Foto getty images profimedia jpg